Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trafic sufocat de două şine

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Cea mai circulată arteră rutieră din România, DN 1 - DN 7, care se întretaie în municipiul Sebeş, este obturată de o... cale ferată aproape dezafectată.

Aceasta tranzitează Şoseaua Drumul Sibiului de la intrarea în Sebeş dinspre Sibiu, iar terasamentul ei este praf şi pulbere, deşi este periodic refăcut. Tronsonul de şine, aflat în administrarea Regionalei Transporturi Feroviare Braşov, a devenit în ultimii ani un adevărat tampon pentru traficul rutier, care se ridică zilnic în Sebeş la circa 45.000 de autovehicule, în unele intervale orare circulaţia fiind practic paralizată. Absurditatea situaţiei constă în faptul că respectiva cale ferată nici măcar nu este circulată, decât sporadic, poate o dată sau maxim de două ori pe lună. Liniile deservesc o societate din localitatea aparţinătoare Petreşti, firmă care nu prea mai are comenzi şi, prin urmare, nici nu mai este rentabilă pentru SNCFR.

Pentru un oraş care se "bucură" de traficul din Sebeş, numai o asemenea cale ferată mai lipsea, susţin poliţiştii rutieri. Mulţi nu înţeleg de ce este aşa de importantă această cale ferată pentru traficul infernal. Explicaţia e simplă.

SOLUŢIE DA, VOINŢĂ BA

Imaginaţi-vă că vă deplasaţi de la Sibiu către Sebeş cu o medie de 80, poate 90 km/h. Brusc, la intrarea în Sebeş, în dreptul motelului Clasic, trebuie să încetiniţi la 5 km/h, deoarece în caz contrar vă veţi rupe maşina, la propriu, nu la figurat. Dacă mai puneţi la socoteală că unui mastodont de 40 sau 50 de tone îi trebuie mult mai mult timp să se pună în mişcare, puteţi să vă faceţi o imagine despre coloanele de autovehicule generate în mijlocul Sebeşului de această cale ferată. Soluţia este în mâinile SNCFR-Regionala Braşov, care însă nu este interesată să investească într-un tronson de cale ferată nerentabilă şi aproape deloc utilizată. Autorităţile locale din Sebeş au făcut de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum 23 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum 2 ore
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 2 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°