Atât a cheltuit poliţia ieşeană pentru a da de urma celui care a jefuit luna trecută casa de amanet din Podu Roş
Pentru că nu au reuşit să-i facă portretul robot, poliţiştii au apelat la testele ADN pentru a-l identifica pe făptaş.
Poliţiştii au audiat până în prezent peste 20 de suspecţi şi au dispus efectuarea de teste ADN pentru patru dintre cei bănuiţi că ar fi jefuit casa de amanet din Podu Roş, la începutul lunii octombrie.
Acestea vor fi comparate cu probele recoltate de pe hanoracul şi şapca descoperite în apropierea casei de amanet, pe care suspectul le-ar fi abandonat după săvârşirea faptei.
„Probabil cel târziu până miercuri vom avea rezultatele testelor ADN. A fost testat un grup restrâns de suspecţi“, a declarat Ioan Scripniciuc, şeful Poliţiei Iaşi. Oamenii legii au fost nevoiţi să apeleze la această metodă costisitoare întrucât nu au reuşit să-l identifice pe autor cu ajutorul înregistrării video, realizate de camerele de supraveghere din magazin. Un singur test ADN costă Poliţia aproximativ 6.000 de lei.
Filmul jafului
Pe 8 octombrie, în jurul orei 9.00, în casa de amanet Tedy Gold din Podu Roş a intrat un tânăr cu faţa acoperită cu o bandană. În acel moment, vânzătoarea era într-o altă cameră. Tânărului i-au trebuit doar câteva secunde pentru a sparge vitrina în spatele căreia se aflau mai multe lănţişoare din aur, pentru ca apoi să dispară fără urmă. Alertată de zgomot, angajata casei de amanet a anunţat firma de pază, dar agenţii nu au mai reuşit să dea de urma hoţului.
Oamenii legii au scotocit împrejurimile şi, în cele din urmă, au descoperit într-un container de gunoi hanoracul şi şapca făptaşului. Înregistrările video ale camerei de supraveghere îl surprind pe tânăr atât la intrarea, cât şi la ieşirea din magazin, dar poliţiştii nu au avut cum să-i facă portretul robot.
Spărgătorul avea un a