A scrie despre Becali inseamna a cobori, undeva, pe treptele evolutiei omului, in cautarea verigii lipsa, intr-o zona mocirloasa, la intersectia dintre penal, comic grotesc si scarba. Caci rar gasesti o fiinta bipeda mai grobiana decat el si care sa iti intoarca stomacul pe dos.
Steaua s-a calificat miraculos in optimile de finala ale Europa League, dupa un retur de infarct cu Ajax, egaland avantajul de 2-0 luat de olandezi pe Amsterdam Arena si rezolvand calificarea la penalty-uri.
La finalul meciului, atletul lui Dumnezeu, Gigi Becali, s-a dat din nou in stamba. A promis ca va da 1 milion de euro bisericii de la Muntele Athos, si-a etalat mataniile, a facut retorica – “cum sa castige aia care se drogheaza cu cocaina in tara lui Hristos?” – si a lansat atacuri politice subversive, imitandu-l pe Klaus Johannis. “Ce meritul fotbalistilor? E meritul lui Hristos!”
Becali a acaparat din nou atentia. Probabil ca atunci cand a vorbit Latovlevici, macatorul primului gol si al penalty-ului decisive, ratingul celor de la DigiSport s-a dus in cap. Omul vorbea despre fotbal si despre viitorul meci cu Chelsea, plictisind audienta care tropaia in fata televizorului in asteptarea lui Jiji. Dar stati asa! Vine! Si sta nea Gigi 30 de minute in direct, intr-un delirium tremens de nedescris.
Si da, Steaua este Gigi Becali. Orice victorie a Stelei trebuie sa fie digerata de fanii stelisti laolalta cu mascarile patronului. Ii este inchinata lui. El baga banii, el decide daca este meritul lui, al lui Hristos sau al jucatorilor. Si daca intr-o zi s-ar intalni cu El, sigur ar fi in stare sa ii dea 100 de euro si sa-L puna sa cante un colind de Craciun in fata Palatului.
Becali sa fie ignorat? Nicidecum! E ca si cand ai avea cancer si refuzi citostaticile intrucat crezi ca va trece de la sine. Ce se intampla la Steaua simbolizeaza tipul de organizatie in care
