Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţionala de minifotbal a României, campioană europeană

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 27 septembrie 2012 ·

Avem şi noi eroii noştri! Românii care joacă minifotbal, un sport asemănator fotbalului, dar care se dispută pe terenuri cu gazon artificial de mai mici dimensiuni şi cu reguli specifice, se pot lăuda cu al treilea titlul continental, câştigat de data aceasta într-o atmosferă electrizantă care dovedeşte că acest sport a adunat, deja, foarte mulţi admiratori.

Naţionala României de minifotbal a terminat învingătoare în Campionatul European de Minifotbal – miniEURO Moldova 2012, disputat anul acesta la Chişinău, la capatul unei competiţii care s-a disputat chiar în centrul oraşului, pe un teren special amenajat chiar în Piaţa Operei Naţionale. „Echipa României a făcut istorie în Republica Moldova, pentru că am devenit pentru a treia oara consecutiv campioni europeni, o performanţă care cred că va fi imposibil de egalat vreodată“, a spus Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Europene de Minifotbal, dar şi al Federaţiei de Minifotbal din România.

Turneul a reunit cele mai bune 16 echipe de minifotbal din Europa, printre care Anglia, Germania, Turcia, Italia, Kazahstan, Cehia, Muntenegru şi multe altele. România a avut un parcurs dificil, dar a crescut de la meci la meci şi a reuşit o finală de vis, în care a câştigat absolut meritat meciul cu Muntenegru. „Cea mai grea partidă a fost cea cu Moldova, din sferturile de finală, când ştiind că trebuie să câştigăm ca să mergem mai departe, ne părea rau că trebuie să învingem echipa Moldovei“, a declarat Tiberiu Lajos, fostul arbitru internaţional care are acum trei trofee împreună cu echipa României de minifotbal, în calitate de antrenor.

Un alt succes formidabil al nostru este căştigarea de către braşoveanul Adrian Călugăreanu al titlului de cel mai bun jucător al campionatului european. Braşoveanul în vârstă de 24 de ani s-a remarcat în mod deosebit dintre sutele de sportivi veniţi la Chişinău, fiind u

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 55 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 39 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 57 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 41 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°