Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Regele asfaltului“ se îmbogăţeşte din penalităţi plătite de stat

Publicat in Adevarul, duminică 19 iunie 2011 · ·

Costel Căşuneanu are de luat 130.000 de euro de la Administraţia Străzilor, întrucât unitatea publică nu i-a plătit la timp lucrări executate. Nemulţumit că n-a primit la timp banii, Căşuneanu a dat în judecată Administraţia Străzilor şi a cerut penalităţi de întârziere, pe zi, de 0,15% din valoarea contractului.

Patronul firmei Pa&Co International, Costel Căşuneanu, supranumit „Regele Asfaltului" joacă dur în afacerile cu Administraţia Străzilor Bucureşti. De partea cealaltă, Adminsitraţia Străzilor susţine că lucrările nu au fost executate la timp, iar când au fost finalizate erau de mântuială. Tribunalul Bucureşti a admis o cerere făcută de avocaţii Pa&Co International şi a decis ca Administraţia Străzilor să plătească penalităţi de întârziere de 560.271 de lei (aproximativ 130.000 de euro).

Aceşti bani erau în contul unui contract de lucrări din octombrie 2007, prin care Pa&Co s-a angajat să execute şi să întreţină lucrări de reabilitare a infrastructurii pe străzile Mircea Eliade şi Schitu Măgureanu din Bucureşti. Valoarea contractului a fost de 11.140.374 de lei plus TVA (2,5 milioane de euro). Avocaţii „Regelui Asfaltului" au depus la dosarul din instanţă patru facturi, emise în perioada 2008-2009, şi plătite cu întârziere, dar şi mai multe procese-verbale prin care au fost recepţionate aceste lucrări.

Administraţia Străzilor, apărare de formă

Administraţia Străzilor a solictat respingerea cererii făcute de Pa&Co, ca neîntemeiată. „Întârzierea plăţii a fost determinată de culpa exclusivă a reclamantei, care nu a executat la timp şi într-o calitate corespunzătoare lucrările comandate. Aceste deficienţe au fost semnalate în repetate rânduri", au arătat oficialii de la Administraţia Străzilor. Tribunalul Bucureşti a arătat că aspectele prezentate de Administraţia Străzilor „sunt generice, nearătându-se în concret ce lucrări nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 28 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°