Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popa din Costeşti, alungat din biserică de enoriaşii furioşi

Publicat in Adevarul, joi 2 martie 2006 ·

Preotul Florea a încercat să compromită un consilier local, dar a picat în propria capcană şi consilierul Constantin Moise era cunoscut de localnici. Constantin Moise ajunsese consilier pe locul la care râvnea şi preotul Petrică Florea. Rugăminţile şi ameninţările popii au fost ignorate de consilier, care nu a vrut să demisioneze. Din acest motiv, preotul a decis să apeleze la o altă strategie. La finele anului trecut, preotul a plătit o tânără de 17 ani din oraşul Târgu Frumos să-l atragă într-un apartament pe consilierul Moise. Alesul local a muşcat din momeală, iar scenele în care fata se dezbrăca au fost filmate din baia locuinţei de preot şi dascăl. Apoi, cei doi şi-au tras cagule pe cap şi au intrat în cameră. "Timp de patru ore l-au ameninţat cu cuţitele, dar Moise nu a vrut să demisioneze. De Crăciun, pe un ecran amplasat în biserică, preotul Florea a prezentat enoriaşilor înregistrarea din apartament", a declarat comisarul-şef Liviu Zanfirescu, şeful IPJ Iaşi.

A apelat la mascaţi înarmaţi pentru a intra în biserică

Efectul prezentării înregistrării nu a fost cel scontat de preot. Sătenii l-au alungat din sat, motiv pentru care, în urmă cu două zile, preotul a revenit cu şapte mascaţi pentru a intra în forţă în biserică. "Tinerii, care între timp au fost identificaţi, aveau cuţite şi un pistol cu gaz. Poliţia a intervenit şi a restabilit ordinea în localitate'', a mai declarat şeful IPJ Iaşi. La propunerea anchetatorilor, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi au solicitat instanţei arestarea preotului pentru şantaj şi lipsire de libertate. Magistraţii au respins propunerea, însă procurorii au anunţat că vor reveni cu o nouă cerere.

Intervenţia reprezentanţilor Mitropoliei

Preotul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la şapte ani. Ieri, un reprezentant al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a încercat să îi li

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 2 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°