Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOCUMENT Un grup de voluntari a donat copia actului primei atestări a Chişinăului

Publicat in Adevarul, duminică 13 octombrie 2013 ·

Muzeul de Istorie şi Arheologie a Moldovei are, în sfârşit, o copie a documentului în care pentru prima dată se atestă oraşul Chişinău. În toţi aceşti ani, actul semnat în 1436 se păstra în Polonia, la Varşovia, iar în Republica Moldova nu a existat copia lui.

Donaţia a fost realizată de un grup de şase tineri care, de Hramul Chişinăului în 2011, au descoperit că nicăieri în ţară nu se găseşte prima menţiune scrisă a Capitalei. Prietenii au aflat că actul se află în Polonia, la Arhiva Centrală a Documentelor Istorice din Varşovia şi şi-au propus să-i obţină copia.

"Am intrat pe site-ul arhivei, am trimis un mail, iar răspunsul a venit în câteva zile confirmând că putem face, fără probleme, o copie. Am creat un cont bancar în zloţi şi am adunat banii necesari. Nu vrem să divulgăm suma exactă, dar pot să spun că tranzacţia şi rama documentului au costat mai scump decât copia realizată de arhivă", a recunoscut Iurie, un membru al grupului de iniţiativă.

A costat mai puţin decât credea muzeul

Tinerii se întreabă de ce până acum Muzeul de Istorie şi Arheologie a Moldovei nu s-a interesat de obţinerea copiei. "Acum doi ani, muzeografii ne-au spus că e nevoie de o sumă exorbitantă pentru a aduce copia acestui document acasă. Noi am demonstrat că nu e chiar aşa", a menţionat Iurie.

Şeful sectorului de Arheologie şi Istorie veche a muzeului, Ion Tentiuc, a întâmpinat cu entuziasm donaţia făcută. "Mă bucur că există tineri cărora le pasă de istoria noastră şi se implică în redescoperirea trecutului. Mulţumim din suflet pentru această iniţiativă", a spus muzeograful.

Nu se cunoaşte conţinutul documentului

Ion Tentiuc are şi o teorie care vine să explice de ce originalul documentului se păstrează în Varşovia. "În toată perioada evului mediu, statul medieval moldovenesc a avut relaţii foarte strânse cu Rzeczpospolita, atât economice, câ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum o ora
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°