Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mădălina Puşcalău şi Ovidiu Maior

Publicat in Jurnalul, vineri 16 aprilie 2010 ·

● Aţi putea fi obiectivi astfel încât să vă faceţi unul altuia o caracterizare... la rece?

Mădălina Puşcalău: Ovidiu este un jurnalist cu experienţă, echilibrat, de un calm... ardelenesc. Nu are doar un bun simţ al ştirii, dar şi un simţ al umorului foarte bine dezvoltat.

Ovidiu Maior: Mădălina e un coleg pe care te poţi baza atunci când e nevoie. În dimineţile petrecute în studioul de ştiri, am mai observat şi că este o fire veselă, care râde destul de repede. Se vede şi pe post. Nu e supărăcioasă şi ştie de glumă.

● Cât de important este ca un cuplu tv să aibă calităţi complementare?

Mădălina: Formatul de prezentare în doi adaugă dinamism ştirilor de dimineaţă. Nu suntem încremeniţi în nişte texte, pe care să le citim şi recitim cu sfinţenie... Ne acordăm unul celuilalt libertatea de a completa din mers informaţiile, dacă simţim că evenimentul poate fi relatat mai bine, altfel decât ne gândiserăm înainte de jurnal. Ne completăm atunci când avem o ediţie specială, de exemplu. E, de altfel, avantajul lucrului în doi, fiecare vine cu abordarea sa, cu o idee nouă în tratarea subiectului, cu o informaţie pe care celălalt nu o găsise.

Ovidiu: Asta cu complementaritatea e esenţială la un cuplu de ştiri. Cred că se câştigă în timp, dar la noi funcţionează deja, aşa că suntem pe drumul cel bun. Sper.

● Dacă n-ar fi ştirile, ce altceva v-ar plăcea să prezentaţi/realizaţi?

Mădălina: Lucrez de la 14 ani în presă, aşa că am avut timp să testez mai multe forme de exprimare - de la presa scrisă până la radio şi tv. În afară de ştiri, mi-a mai plăcut foarte mult să fac documentare. Aş repeta oricând experienţa.

Ovidiu: O emisiune auto. Poate văd şi cei de la TopGear articolul.

● Aţi putea face un top al celor mai importante ştiri de anul acesta?

Mădălina: Chiar dacă au trecut doar câteva luni d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 20 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 17 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 42 minute
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 26 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 10 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 10 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 10 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum 41 minute
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°