Fieratanii Scurtimea vietii, opacitatea simturilor, amorteala indiferentei si ocupatiile neprofitabile ne lasa sa stim foarte putine lucruri. Si iar, rapida cadere in uitare a putinului pe care totusi il stim, aceasta uitare rapitoare a cunoasterii si dusmanca a memoriei, "scutura" din minte in decursul timpului pana si acest putin. (Toma de Aquino)
Hatu Grauroaicei era ceferist si facea o chinuitoare naveta de la munca pana acasa, in Glodenii Mari. Cu toate acestea, nu iesea defel din tura (douasprezece cu douazecisipatru) cu mana goala. Aducea pe umeri, tocmai de la gara, cuple de vagon, manivele de frana, chiroane de cale si bucati de sina, bune poate numa` de batut sapa. Odata, chiar si un tampon, asa, de pus caldarea. L-a desurubat din capul sasiului unei locomotive batrane, ce astepta cuminte, pe-o linie moarta, sa-i vina randul la casare. Apoi, puteai sa vezi la el saboti de bandaje, valve, foi de arc, crapodine, robineti frontali ori cilindri turnati, de presiune... Dar cate dracii de pe la boghiuri nu cara! Se adunasera cu tonele. Batatura ii devenise un fel de magazie de triaj. Vreo vita sau coada de animal, ceva, n-aveai sa-i zaresti prin ograda, ca-i lipsea sporul la lighioi. Cand isi luase si el vaca a fata, na, sa aiba lapte la plozi, dobitoaca se gadila la muls. Si i se faceau tatele mici, uite numa` atata, ca de capra. Sarea prin ograda si zvarlea cu copita de-ajungea donita tocmai in drum, in poarta la Barzu. Cel ce i-o vanduse, unul de departe, parca din Maxut, pesemne ar fi vrut sa i se piarda urma "belitei", daca tot i-a luat mana laptelui vreuna cu descantece si vraji. Numai ca, la o luna-doua, ii ragea din nou la poarta, cu tot cu vitel... A fost om de treaba, ca i-a trimes vorba lui Hatu sa vina si sa si-o ia indarat... Pana la urma o terminase tragic: scapand la lutarna, se umfla si-i pocni buftul... Ca si la alte doua, dup