Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce s-a hotărât ca primarul să fie ales în primul tur

Publicat in Capital, miercuri 1 iunie 2011 ·

\"Această lege pe care noi am susţinut-o este o lege pe care noi considerăm că este firesc să fie, să intre în vigoare tocmai ca pe o normalitate a sistemului de alegeri a autorităţilor locale\", a declarat Roberta Anastase, președinte al Camerei Deputaților, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei.

"Preşedintele Consiliului Judeţean se alege dintr-un singur tur, este ales uninominal. Consilierii locali sunt aleşi dintr-un singur tur, consilierii judeţeni sunt aleşi iarăşi dintr-un singur tur. Era firesc ca primarul să nu iasă în afara acestui sistem şi să fie într-un sistem coerent de alegere unitar", a precizat Anastase.

"Deocamdată vorbim de alegerile locale, iar noi asta am vizat, sistemul de alegeri local, când vom discuta despre sistemul de alegere a parlamentarilor, când vom discuta despre sistemul de alegere a preşedintelui, sigur sunt subiecte pe masă pe care le putem discuta. Încercam să vă explic acest punct de vedere", a afirmat președintele Camerei Deputaților.

Roberta Anastase a 'inut s[ informeze că Institutul pentru Politici Publice a lansat o cercetare care arată că de fiecare dată când au fost alegeri, cei situaţi pe locul doi nu au reuşit decât într-o proporţie de 1,3% să îi învingă pe cei de pe locul întâi.

"Deci, practic, ceea ce vreau să spun, este că de obicei în turul doi să păstrează ordinea în proporţie de 98,7% ordinea din primul tur. Asta înseamnă un singur lucru: înseamnă că, practic, al doilea tur nu înseamnă altceva decât o cheltuire inutilă de bani atâta timp cât se menţine acelaşi rezultat. În al doilea rând, prezenţa la vot în turul doi este de obicei scăzută în comparaţie cu primul tur, deci suntem în situaţia de a face un sistem unitar pentru toate alegerile, că până la urmă de ce nu ne punem problema să se aleagă şi consilierii locali şi cei judeţeni şi preşedintele consiliului judeţean în două tururi"

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 40 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 57 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Gabriela FIREA și PSD au atras peste un miliard de euro pentru BUCUREȘTI: Ceea ce PĂREA că nu se va întâmpla s-a REALIZAT în 2 ani

Gandul acum 20 minute
Candidata social-democrată la Primăria Municipiului București, Gabriela Firea, vorbește despre fondurile europene atrase alături de echipa social-democrată în primul său mandat de primar al PMB. Aceasta povestește că totul părea, la vremea respectiv

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 45 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 39 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 25 minute
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum o ora
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°