Cine vrea sa inteleaga cu adevarat spiritul TIFF-ului ar trebui sa priveasca macar spotul festivalului, in fiecare an o combinatie brici de referinta clasica din cinema, grefata - cu umor copios - pe specificul autohton. Anul acesta, o parafraza teribila la Postasul suna intotdeauna de doua ori, cu avansuri sexuale pe masa din bucatarie, palme imprimate in mamaliga si acorduri de taraf la final. Am amintit despre excelentul spot (semnat, din nou, Radu Muntean) nu doar pentru ca el era uvertura fiecarei proiectii de la TIFF (97 de lungmetraje si 23 de scurtmetraje), ci pentru ca exprima atat de bine esenta unui festival unic prin spirit, selectie si organizare. Fiindca TIFF inseamna energie, indrazneala, umor, exigenta, insolit si mult entuziasm. De la regizorul Tudor Giurgiu, initiatorul festivalului si directorul sau pana in acest an, la Mihai Chirilov (patru ani director artistic, iar din acest an director plin al festivalului), la Oana Bujgoi-Giurgiu, Oana Rasuceanu si pana la cei 150 de voluntari care se straduiau non-stop ca totul sa mearga uns, fara sa uitam echipa care edita zilnic AperiTIFF, excelenta publicatie a festivalului, TIFF inseamna oameni care muncesc cu bucurie si inspiratie si care fac sa functioneze ireprosabil un asemenea eveniment masiv. Intr-un Cluj al carui public cinefil raspunde excelent la o astfel de provocare, e loc pentru proiectii sic si soc de dimineata pana seara, pe care, in calitate de critic de film, te dai peste cap sa nu le pierzi, pentru conferinte de presa cu cei mai interesanti regizori si actori prezenti acolo (anul acesta, Corneliu Porumboiu, Catalin Mitulescu, Radu Mihaileanu - trei dintre cei mai incitanti regizori romani, proaspat premiati la marile festivaluri din lume, Udo Kier, Stefan Iordache sau Vanessa Redgrave - oaspetii de onoare ai festivalului). Pe langa toate acestea, TIFF-ul a avut timp si spatiu si pentr