Noi, Popeştii, sîntem mulţi – şi cu toţii avem prestanţă. Să le luăm, de pildă, pe surorile Popescu de la mine din bloc: Florentina, cea mare, stă la şapte; Cameluşa (formulă de alint impusă de ea însăşi) stă la cinci. Amîndouă pensionare, amîndouă celibatare (a nu se înţelege văduve), fiecare cu apartamentul ei, cu viaţa ei. Pentru că personalitatea uneia e dominantă şi pentru că, într-un mod doar de ele înţeles, cele două coexistă doar una prin cealaltă, le vom numi „surorile Florentina“.

Aparent, surorile Florentina sînt două doamne independente. Se vizitează de două-trei ori pe zi, vizite în adevăratul sens al cuvîntului, adică nu doar coborît sau urcat două etaje în capot şi-n papuci şi sunat intempestiv la uşă – „Eşti bine?“ Uneori, vizitele sînt anunţate cu un telefon înainte, căci amîndouă au UPC. Florentina coboară cu o feliuţă de tartă cu fructe. Cameluşa urcă cu medicamentele pe care le-a primit de la fiul ei, din străinătate. Să nu vă imaginaţi că tot timpul e un du-te-vino cu liftul. Vizitele se desfăşoară la ore decente, uneori precise. Cum ar fi vinerea, cînd se uită împreună la Românii au talent.

DE ACELASI AUTOR Madame Legrand Omul cu şobolani şi femeia lui Ekaterina de la Balcic Mielul şi păstorul lui Florentina merge greu, cu o cîrjă metalică; în rest, e vioaie şi pe fază, iar cînd are ceva de spus, de aflat, de iscodit, parcă se împiciorongeşte brusc. Cîrja are multiple întrebuinţări, este o mică extensie utilă. O ajută cînd gesticulează sau se lasă pe ea cînd rosteşte mai apăsat un cuvînt. Tot cu cîrja a alungat din scară o pisică ce se aciuase aici. Stătea lipită de calorifer şi mieuna ca s-o bage cineva în seamă. Nici mîncare nu voia, doar un pic de atenţie. „Ce ne trebe pisici în bloc? De ce nu le luaţi acasă, dacă le iubiţi atîta?“

În pas cu vremurile pe care le trăim, Florentina le trimite, pe mail, pensionarilor din l