Premierul Victor Ponta a acuzat joi seara blocajul si inertia din administratia centrala pentru scandalul declasat de proiectul de ordonanta privind concedierile din industria energetica, dar a dat de inteles ca nu se pot face foarte multe pentru simplificarea si eficientizarea aparatului administrativ, in conditiile in care "orice fel de functionar daca il atingi si cu o floare" merge in justitie si castiga la prima infatisare.
"Orice fel de functionar, il atingi si cu o floare, merge la prima infatisare si instanta il pune inapoi in functie si ii da bani si pentru cat nu a muncit", a comentat Victor Ponta, intrebat la Romania TV daca il considera vinovat pe ministrul Economiei, Varujan Vosganian, pentru acest proiect de ordonanta.
El a sustinut ca in prezent au fost castigate toate procesele functionarilor care au fost schimbati de guvernul din 2009.
"O sa fiti uimiti cate functii importante de conducere sunt ocupate in urma hotararilor judecatoresti, nu prin concurs, nu prin asumarea raspunderii ministrului. In Romania oamenii sunt numiti in administratia centrala prin hotarari judecatoresti", a comentat acesta.
El a acuzat, pe de alta parte, "blocajul" si "inertia" existente in administratia centrala: "Sunt din ce in ce mai radical in ceea ce priveste blocajul si inertia care exista la nivelul administratiei centrale, sa facem cat mai putin, sa nu gresim, sa nu ne asumam rapsunderea, ca ne trezim cu dosare la DNA".
Victor Ponta a subliniat ca, daca aceasta inertie nu este "sparta" acum, la inceput de mandat, o sa fie mult mai dificil in anii urmatori.
"Sunt pur si simplu functionari care s-au invatat ca cine nu munceste nu greseste si cu cat spui mai des nu se poate cu atat scapi mai usor de raspundere. Nu vreau sa mai am de-a face cu oameni care spun 'Nu se poate', vreau sa lucrez cu oameni care s