… Zice aia mică a lui Băse, din vârful buzelor ţuguiate, cu o mână pe poşeta Vuitton şi cu cealaltă pe clanţa gipanului, că să ne mai facem şi tâmplari. Sau instalatori. Că ar fi ţara plină de avocaţi şi de economişti. Iar locurile de piţipoance şi piţiponci parlamentari sunt ocupate, nu-i aşa?

Tiza ei, blonda cu frunza pentru țară, ne îndeamnă, pe un ton nervos, să mai lăsăm protestele! Să facem ciocu’ mic! Să trecem la muncă…

E ger cumplit şi, până la serviciu, ochii mi se storc de lacrimi.

… Drumul de la București la Iași are 400 de kilometri. Calul de fier, o mârţoagă cu pretenții de rapid, e plin de zăpadă. La propriu. O sută de lei a costat biletul. În vagoane, ca afară. Frig. Nașu’ explică dezinvolt că ”Nu merge instalația, frate! E stricată siguranța”. Șapte ore a făcut până la Iași. E bun frigul. E bun și gerul. Îți limpezesc gândurile. Ia să fi fost eu electrician! Păi, nu mă băgam sub tren? De-o creangă aveam nevoie, oleacă de sârmă și-un patent bun. Aș fi făcut căldură-n tren mai ceva ca în mașinile de protocol ale domnițelor ministre și parlamentare…

Dar nu sunt.

… E ninsă România. E prinsă într-un ger năprasnic. Îmi clănţăne dinţii în tren. Şi îmi amintesc că domnul preşedinte a fost cândva, demult, ministrul Transporturilor. Cu mult înainte…De câtă zăpadă ar fi nevoie ca să acopere nesimţirea şi tupeul?

… Încerc să fac nişte calcule. Aşadar, cum spunea domnul preşedinte, am avea o datorie cam de 4.570 de euro pe cap de român. Cum suntem trei, aş avea de plătit... Nu ştiu! E mult! Nu am avut niciodată atâţia bani.

… Suntem obişnuiţi cu nesimţiţii. Cu golăniile şi aroganţele indivizilor cocoţaţi în scaunele de vajnici conducători. Aproape jumătate de secol i-am suportat pe cizmar şi pe academiciana lui. După ei, pe Iliescu, care se pupa cu minerii în centrul Bucureştiului. Pe Năstase cu ale lui patru case, care ne