Una dintre obsesiile constante ale lui Traian Băsescu este „reformarea” statului. N-am inţeles exact ce înţelege preşedintele prin această operaţiune, dar bănuiesc că ea se referă, în principal, la schimbarea unor persoane aflate în funcţii cheie cu altele , apte să răspundă mai prompt comenzilor. Cel puţin acesta este semnalul pe care l-a dat în partidul pe care-l păstoreşte, când a avansat ideea că gruparea din care fac parte noii veniţi în partid, între care Macovei, Preda, Voinescu sau Ungureanu ar trebui să aibă acces la funcţiile de conducere din. Argumentul preşedintelui a fost că faţă de mebrii cu vechime, care nu sunt dispuşi să schimbe ceva în mecanismele care le susţin „setea de putere”, aceştia ar fi mai fi apţi să promoveze nişte reforme care să mai atenueze percepţia de partid al corpuţilor pe care PDL-ul a propagat-o de când se află la putere.

Încurajaţi de acest semnal, „tinerii reformişti” s-au pus pe treabă şi au elaborat un set de propuneri între care s-a detaşat aceea a suspendării din partid a membrilor cu „bube”, sau a celor asupra cărora planează suspiciuni de corupţie. La Consiliul Naţional de sâmbătă, propunerea a fost pur şi simplu pulverizată de atenţionarea că prevederi similare există deja în statutul partidului şi că n-ar fi etic ca nişte persoane să fie supuse oprobriului, înainte ca ele să fie trimise în judecată. Propunerea din subsidiar, legată de vechimea în partid (reformiştii n-au stagiu, ei fiind veniţi, practic, odată cu intrarea la guvernare) a fost tratată cu înţelegere parţială, propunându-se ca eventualele derogări să se acorde la cererea înpricinaţilor.

Practic, Consiliul a respins orice demers reformator, bătându-se monedă pe vechime, devotament şi pe rolul veteranilor în creşterea partidului. Inclusiv oameni consideraţi apropiaţi ai preşedintelui, ca de pildă propria sa fiică, au lăsat să se inţeleagă că acest