Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA - GRECIA: Naţionala încearcă, marţi, o nouă calificare la Cupa Mondială după 16 ani de absenţă

Publicat in Mediafax, luni 18 noiembrie 2013 ·

Echipa naţională de fotbal a României va disputa marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti, meciul retur din barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia, din 2014, încercând astfel să se califice după 16 ani la un turneu final.

Selecţionata României dispută al doilea baraj de calificare la Cupa Mondială din istorie, după ce a ocupat locul al doilea în clasamentul grupei D a preliminariilor, după Olanda. În 2001, România cu Gheorghe Hagi selecţioner a ratat calificarea la Cupa Mondială din Japonia şi Coreea de Sud, după ce a pierdut barajul cu selecţionata Sloveniei, 1-2 în deplasare, şi 1-1 pe teren propriu.

În cazul în care România ar reuşi să se califice la Cupa Mondială din Brazilia ar fi pentru a 8-a oară în istorie. Naţionala ţării noastre a participat la primele trei "mondiale", în 1930, 1934 şi 1938, apoi a fost nevoie să treacă 32 de ani, până în 1970, pentru o nouă calificare, în Mexic. După o altă perioadă de 20 de ani, România reuşea graţie "generaţiei de aur" participarea la trei ediţii consecutive ale turneului final, în 1990, 1994 şi 1998.

Cea mai bună clasare a echipei României la un turneu final al Cupei Mondiale a fost la ediţia din 1994, din Statele Unite ale Americii, când a ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei.

Selecţionerul Victor Piţurcă, aflat la al treilea mandat la echipa naţională, nu a reuşit niciodată să califice România la un turneu final al Cupei Mondiale. El are însă în palmares două calificări la Campionatul European, în 2000 şi 2008, şi o prezenţă la CE din 1998, cu naţionala de tineret a României.

Echipa probabilă a României pentru partida retur cu Grecia, din barajul pentru calificare la Cupa Mondială din Brazilia: Tătăruşanu - Măţel, Gardoş, Goian, Raţ - Chiricheş, Cociş - Nicoliţă, Maxim, Stancu - Marica.

Echipa probabilă a naţionalei Greciei: Karnezis -

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 6 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°