Incredibil, dar adevărat: George Copos, investitorul-cămătar, are de recuperat cei mai mulţi bani! A împrumutat echipa cu 21 de milioane de euro. Pentru a-şi recupera „datoria“, omul de afaceri va vinde jucătorii pe bandă.
Dezastrul financiar de la Rapid capătă noi dimensiuni. Dacă, iniţial, s-a vehiculat că echipa a intrat în insolvenţă pentru datorii de 7,5 milioane de euro, ieri, preşedintele Consiliului de Administraţie, Ion Taban, a făcut o precizare şocantă: clubul are datorii de 134,4 milioane de lei, adică 29,4 milioane de euro!
Cine are de primit cei mai mulţi bani? George Copos, aşa zisul finanţator, care, la fel ca Vasile Turcu, Cristi Borcea, dar şi alţi investitori de carton din fotbalul românesc, a împrumutat echipa, precum un cămătar!
„În masa creditorilor, cele mai mari sume sunt cele finanţate de către domnul Copos, aproape 21 de milioane de euro. Dânsul va renunţa la o mare parte din aceşti bani, probabil 12-14 milioane de euro“, a precizat Taban.
Vaslui şi Steaua iau „crema“
De-a lungul dialogului cu jurnaliştii, preşedintele CA a insistat că Rapid nu va muri, nu va intra în faliment şi nici nu va ajunge în „C“, însă a recunoscut că jucătorii vor fi vânduţi pe bandă.
„Mulţi dintre ei nu-şi mai doresc să continue la noi. Vom avea negocieri cu fiecare în parte, dar nu ne vom mai permite să păstrăm lotul actual“, a anunţat Taban.
Deja Vaslui şi Steaua au început să recruteze cei mai buni fotbalişti ai Rapidului. Felipe Teixeira şi Ovidiu Herea sunt doriţi de ambele formaţii. În rest, Porumboiu îi vrea şi pe Nicolae Grigore, şi pe Vladimir Bozovici, în timp ce Steaua s-a înţeles cu Rui Duarte.