Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui Marcel Guguianu, ambasadorul României cu sculpturi de talie mondială

Publicat in Adevarul, duminică 17 iulie 2011 ·

Sculptorul originar din Zorleni are zeci de expoziţii în străinătate. Marcel Guguianu şi-a prezentat operele şi în faţa Băncii Mondiale de la Washington.

Zeci de personalităţi au spus, de-a lungul vremii, măcar câte o alocuţiune despre marele sculptor originar din localitatea Zorleni. Andrian Păunescu i-a dedicat o poezie, iar personalităţi precum Marin Sorescu, Sabin Bălaşa sau Fănuş Neagu au scris vorbe frumoase despre impresionanta carieră a mestrului Guguianu.

Acesta s-a născut în urmă cu aproape nouă decenii în Bârlad. A copilărit până la adolescenţă în Zorleni, alături de cei zece fraţi ai săi. Artistul îşi aminteşte că era unul dintre cei mai neastâmpăraţi dintre copiii familiei. „Îmi cam supăram părinţii când eram mic, fiind foarte neastâmpărat. Niciodată nu îmi găseam locul, întotdeauna trebuia să am o activitate, trebuia să fac ceva. Cândva, împotriva dorinţelor mamei, am plecat cu circul în turnee“, spune maestrul.

Prieten cu Anthony Quinn

În 1941 a intrat în clasa de artă a marelui Corneliu Mendrea. Talentul său nu a rămas neobservat de către specialiştii vremii, iar în 1956, după o perioadă în care a lucrat ca profesor, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A început atunci o lungă serie de expoziţii vernisate fie în ţară, fie în străinătate. Călătoriile au început să se îndesească, prilej cu care şi-a făcut mulţi prieteni de talie mondială, cum ar fi Luciano Pavarotti, Ludovic Spiess sau Anthony Quinn. „Întâmplarea a făcut să fim trataţi amândoi de acelaşi medic,un român, prieten cu proprietarul unei galerii din New York unde eu aveam o expoziţie“, îşi aduce aminte Guguianu.

Sculptorul a adunat 20 de distincţii de-a lungul carierei. Este cetăţean de onoare al Bucureştiului, Mehedinţiului şi Bârladului, dar şi membru al Băncii Mondiale. A primit medalia de onoare a Academiei de Artă din Brazilia, Medali

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 2 ore
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 50 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 41 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 30 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°