Francezii ştiau deja că între preşedintele lor Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni a fost dragoste la prima vedere. Astăzi, ei s-au delectat cu o relatare completă a iubirii instantanee între Sarkozy şi cântăreaţa supermodel, scrie ediţia electronică a publicaţiei The Times. Sursa: EPA
Fidel firii sale impulsive, preşedintele francez a cerut-o în căsătorie pe Carla Bruni chiar în seara în care a cunoscut-o pentru prima oară, conform relatărilor unui martor prezent la eveniment, publicate astăzi. El a provocat-o să îl sărute şi a spus că vor fi mai potriviţi decât Marilyn Monroe şi JFK.
Proaspăt divorţatul preşedinte a promis, de asemenea, să îi fie suflet pereche şi a glumit, din gelozie, pe seama picioarelor lui Mick Jagger, unul dintre foştii iubiţi ai cântăreţei. Povestea a fost relatată de Jaques Seguela, prietenul care i-a invitat, în 13 noiembrie 2007, la el acasă pentru o întâlnire pe nevăzute. Cei doi s-au căsătorit şapte săptămâni mai târziu.
Seguela, în vârstă de 75 de ani, o vedetă a lumii publicitare franceze şi un prieten comun al celor doi, a notat detaliile dragostei la prima vedere şi le-a publicat în această săptămână într-o carte - Autobiographie non autorisée.
Cuceritorul Sarkozy
Conform lui Seguela, Nicolas Sarkozy, care a împlinit 54 de ani, îşi merită porecla "Speedy". Autorul prezintă povestea "unui joc neaşteptat de seducţie între două animale sălbatice" care s-a desfăşurat sub privirile uimite ale celorlaţi oaspeţi.
Preşedintele francez, care fusese părăsit de Cecilia, fosta sa soţie, doar cu o lună înainte, a fost cel care i-a cerut lui Seguela să aranjeze întâlnirea. Sarkozy a întârziat şi a venit fără cravată. A fost atras "ca un magnet" de Carla Bruni, care avea aproape 40 de ani la acea vreme. Bruni, care se purta ca "zeiţa Diana cu gheare de catifea", s-a jucat cu fo