Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Evele\" dictatorilor şi tristeţea lor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 decembrie 2011 ·

Mulţi le-au invidiat pe femeile lui Hitler, Lenin sau Juan Peron, ignorând faptul că acestea nu erau decât nişte condamnate ale puterii absolute.

Poate că Eva Peron, Eva Braun şi Inessa Armand - iubita lui Lenin - s-au bucurat de viaţa alături de dictatori. Poate s-au întristat câteodată, umil şi în linişte, atunci când toată lumea le invidia.

Începem cu o femeie drăguţă, destul de cultă, extrem de geloasă, care a crescut, desigur, în umbra unui dictator bine-cunoscut: Eva Braun. Femeia care a fost amanta lui Adolf Hitler şi soţia lui în ultimele momente din viaţă (soţie doar pentru 24 de ore). Uneori, datele personale ale unei asemenea femei parcă nici nu mai sunt necesare. Prima imagine care apare în faţa ochilor, când auzi numele ei, este chipul dur împodobit cu mustaţă mică şi dreptunghiulară al lui Hitler. Abia mai târziu apare, ceva mai în ceaţă, chipul femeii cu care acest dictator a împărţit taina nopţilor "cazone". Totuşi, ştergând uşor cu puterea minţii chipul lui Hitler, iese la iveală viaţa femeii.

Eva ţinea evidenţa strictă a garderobei sale

S-a născut pe 6 februarie 1912, la München, într-o familie modestă. În 1929, Eva Braun lucra ca asistentă a fotografului Heinrich Hoffmann, iar mai târziu a ajuns să se implice efectiv în munca din spatele camerei. Avea talent în arta fotografică şi aceasta a devenit ocupaţia ei principală.

În atelierul lui Hoffmann îl va cunoaşte pe Adolf Hitler, iar în 1932 îi va deveni amantă şi se va muta cu el, în ciuda împotrivirii tatălui ei, care nu era de acord cu această relaţie. Cum era Eva (excluzând monotonia clişeelor fotografice)? Avea un corp atrăgător, îi plăceau sporturile precum atletismul, înotul, schiul şi ciclismul. Deşi părea delicată, era energică, tenace şi dură. Nu era foarte înaltă şi de aceea îi plăcea să poarte pantofi cu talpă de plută, cum era moda pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 31 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Premierul Ciolacu spune că ministrul Apărării ”are rețineri mari” ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

G4Media acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică seară, la Antena 3, că nu a discutat cu președintele Klaus Iohannis după întoarcerea acestuia din SUA, dar că a discutat cu ministrul Apărării despre posibilitatea ca România să dea un sistem de apărare

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°