Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indescifrabil?

Publicat in Jurnalul, duminică 21 iunie 2009 ·

Scrisul este considerat una dintre cele mai importante invenţii din istoria omenirii, poate cea mai importantă. Fără scris nu ar fi existat acumularea de cunoştinţe, documentele istorice, ştiinţa şi nici ziarele, cărţile sau internetul.

Prima scriere adevărată pe care o cunoaştem este cea cuneiformă, folosită în Sumer în urmă cu peste 5.000 de ani. La puţină vreme după aceea avea să apară scrierea hieroglifică egipteană. Mult mai târziu, scrisul debuta în Europa, China şi America Centrală.

Civilizaţia a inventat câteva sute de sisteme de scriere. Unele, cum ar fi cel pe care îl citiţi în acest moment, continuă să fie folosite. Cele mai multe au rămas în domeniul arheologiei şi tocmai ele ne trezesc curiozitatea. Vedem ceva scris. Dar ce înseamnă?

Vrem să descifrăm vechile scrieri pentru a pătrunde în trecut, pentru a auzi vocile strămoşilor noştri. În 1823, oamenii au citit pentru prima oară inscripţii din Egiptul antic şi au înţeles cuvintele faraonului Ramses. Două milenii de istorie au devenit dintr-odată accesibile. Descifrarea scrierii Maya a dezvăluit existenţa pe continentul american a unei societăţi avansate, contemporană cu Imperiul Roman.

Ce facem însă când ne întâlnim cu un text necunoscut? Este nevoie în primul rând de un text destul de substanţial. Nu strică o legătură cu o limbă cunoscută, eventual o inscripţie bilingvă sau nişte nume proprii uşor de identificat. Faimoasa piatră de la Rosetta, de nepreţuit pentru descifrarea hieroglifelor, conţinea şi o traducere în limba greacă în care apărea numele dinastic Ptolemeus.

Multe scrieri îşi aşteaptă încă descifrarea. Ele pot fi împărţite în trei mari categorii:

- Scriere cunoscută a unei limbi necunoscute;

- Scriere necunoscută a unei limbi cunoscute; şi, în fine, - Scriere necunoscută, dar şi limba necunoscută.

@N_P

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară / Aglomeraţie la intrarea în Capitală

News.ro acum 50 minute
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară. De asemenea, este aglomeraţie la intrarea în Capitală. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române infor

Ministrul Securităţii Publice din Vietnam, ales în funcţia de preşedinte al ţării / Decizia ar putea pune capăt temporar la două luni de turbulenţe politice accentuate

News.ro acum 42 minute
Parlamentul vietnamez l-a ales, miercuri, pe ministrul Securităţii Publice, To Lam, în funcţia de preşedinte al statului, într-o mişcare pe care analiştii o văd ca pe o "piatră de temelie" pentru ca Lam să candideze mai târziu la funcţia de şef al P

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 12 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°