Curtea de Apel a confirmat ieri menţinerea stării de arest în cazul "Avram-Ţerbea". Instanţa se va mai pronunţa asupra măsurilor preventive abia peste două luni.
Procurorii DNA au trimis miercuri în instanţă dosarul "Avram-Ţerbea", judecătorii de la Curtea de Apel prelungind cu încă 60 de zile arestul preventiv al celor doi.
Trei fraţi, soţia şi unul dintre fii, mezinul, Valentin, au venit ieri să-l vadă pe Vasile Avram (foto, cu cătuşe) la prima înfăţişare a procesului în care e acuzat de luare de mită. Abia dacă au apucat să-i facă un semn discret, că grefierul a eliberat sala. "Şedinţa nu e publică", a sunat explicaţia.
Înăuntru au rămas doar inculpaţii şi avocaţii lor. Elena Avram s-a aşezat împietrită pe o banchetă din faţa uşii masive, aşteptând decizia. După 20 de minute, fostul procuror general al României, Marian Nazat, avocatul care îl apără pe Vasile Avram, a anunţat‑o că şedinţa se suspendă două ore, timp destul pentru o lectură cu greutate: rechizitoriul. Soţia fostului şef al CCA îl citeşte rapid şi rămâne cu privirea în gol. "Este incredibil! Nu au nimic, nicio probă", îi spune cu glas stins unuia dintre cumnaţi... Judecătorii au gândit însă altfel. Instanţa a menţinut arestarea preventivă a celor doi, care vor sta încă 60 de zile departe de familii. Ţerbea şi Avram au dreptul la recurs şi pot ulterior cere, în cazul respingerii acestuia, eliberarea pe cauţiune sau sub control judiciar. Primul termen al procesului: 9 noiembrie.
Curtea de Apel a confirmat ieri menţinerea stării de arest în cazul "Avram-Ţerbea". Instanţa se va mai pronunţa asupra măsurilor preventive abia peste două luni.
Procurorii DNA au trimis miercuri în instanţă dosarul "Avram-Ţerbea", judecătorii de la Curtea de Apel prelungind cu încă 60 de zile arestul preventiv al celor doi.
Trei fraţi, soţia şi unul dintre fii, me