Bancile trebuie sa revina la functiile lor clasice, cele de gazduire a depozitelor si de acordare a imprumuturilor cu toate garantiile de rigoare. Ele nu trebuie sa se mai joace cu banii nostri pe pietele de capital. Exista trei surse ale valorii in economie: Dumnezeu, natura si omul, mai precis munca umana. Clasicii stiau foarte bine acest lucru iar stiinta economica provine din filosofia morala (vezi Adam Smith - Teoria sentimentelor morale). Banul nu poate singur sa produca valoare, ori toata criza de aici provine, desi Aristotel inca din Antichitate atragea atentia asupra pericolului reprezentat de hrematistica, adica economia monetara, economia sub semnul banului, sub semnul lui Mercur, al comertului cu bani. Raul s-a produs pe la inceputurile epocii moderne, cind un anume Rothschild intelege ca se poate infiinta un stabiliment, numit banca, in care se poate cistiga speculind diferenta dintre dobinda activa si dobinda pasiva (vezi Werner Sombart - Evreii si capitalismul). Apoi, protestantii au generalizat imprumuturile cu dobinda sau camata si sistemul bancar a prins contur (vezi Max Weber - Etica protestanta si spiritul capitalismului). O alta institutie cu o contributie decisiva la indepartarea economiei de realitate este bursa, unde peste 90% din tranzactii au caracter speculativ. Oamenii au constatat ca pot sa se imbogateasca si fara munca, inventind tot felul de instrumente cvasimonetare, pacalindu-si semenii, speculind pentru a cistiga bani fara munca si exploatindu-i pe cei mai naivi. Banul producator de bani a devenit rege in actuala economie de cazino. O marfa absoluta, o marfa a marfurilor, tot mai detasata de economia reala, la care am ajuns cu totii sa ne inchinam ca la un idol. Din simplu intermediar al schimbului, banul a devenit scop al sau, de pare ca intreaga economie lucreaza pentru a produce semne monetare. Aceasta s-a numit, eufemistic, "econ