Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Onţanu, exclus din PSD

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 octombrie 2009 ·

Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, a tras astăzi biletul pentru ieşirea din PSD, alăturându- se, oficial, susţinătorilor lui Traian Băsescu.

Excluderea din partid a fost decisă în această seară, după promisiunea făcută în timpul zilei de Mircea Geoană, care a primit vestea că Onţanu îl susţine pe Băsescu chiar în momentul în care îşi înscria la Biroul Electoral Central candidatura pentru prezidenţiale.

În consecinţă, liderul PSD Bucureşti Marian Vanghelie a convocat imediat o şedinţă de partid pentru a pune în aplicare ameninţarea lui Geoană.

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat că Onţanu va avea probleme în a susţine candidatura lui Traian Băsescu şi a adăugat că, dacă a ales această cale, va constata că munca lui de-o viaţă se duce pe apa sâmbetei.

Dimineaţă, organizaţia PSD Bucureşti a anunţat că îl va demite din funcţia de preşedinte executiv al filialei şi va lua în calcul, în această seară, într-o şedinţă extraordinară, excluderea din partid. „Vom avea diseară o şedinţă unde se va discuta propunerea de excludere a domnului Onţanu”, declara, pentru EVZ, Rodica Nassar, vicepreşedintele PSD şi lider al filialei sectorului 2 din care face parte Onţanu.

Adeziunea faţă de Băsescu Primarul PSD al sectorului 2 a anunţat, astăzi, că îl va susţine pe Băsescu în campania pentru alegerile prezidenţiale. „Ocupaţi cu lupta declanşată împotriva lui Băsescu, mulţi politicieni au uitat pentru ce i-au trimis oamenii în Parlament. În ultima vreme se constată că dezbaterea politică a fost confiscată de ambiţii personale şi individualism, iar retorica este centrată în jurul unor teme politicianiste”, se arată în declaraţia de presă făcută de edil.

Acesta este de părere că Traian Băsescu „a dovedit că are dorinţa de schimbare a României, ştie să se lupte pentru aceste idei”. „De

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 42 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Preşedintele României va fi primit marţi, 7 mai, la Casa Albă de către Preşedintele SUA, Joseph R. B

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum o ora
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 46 minute
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic. Acuză Varșovia că bagă țara în război

NapocaNews acum 51 minute
Un consilier prezidențial de la Varșovia îl denunță pe dezertor drept „ticălos și trădător”, în timp ce ministerul de Externe se declară „șocat” de gest. Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°