Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevă din Jibou, prefect pentru o zi

Publicat in Adevarul, vineri 18 martie 2011 ·

Cristina Adina-Moldovan, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Ioan Agârbiceanu” din Jibou, a fost selectată să îndeplinească funcţia de „Prefect pentru o zi” în luna martie, în cadrul campaniei iniţiate de Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj.

Eleva a participat joi, 17 martie, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj, la activităţile incluse pe agenda de lucru a prefectului Vegh Alexandru, printre acestea numărându-se şi masă rotundă „Medicina de familie în judeţul Sălaj – realităţi şi perspective”.

De asemenea, „prefectului pentru o zi” i-a fost prezentată organigrama instituţiei, precum şi modul în care sunt organizate şi funcţionează departamentele acesteia.

„A fost o experienţă deosebită, pa care am privit-o, încă de la început, ca pe o provocare. Înainte de a veni aici ştiam foarte puţine despre Instituţia Prefectului însă, din ceea ce am aflat azi, mi-am dat seama că prefectul face o muncă foarte complexă. A fost prima mea tangenţă cu administraţia publică, în urma căreia pot spune că nu exclud ideea unei viitoare cariere în domeniul administraţiei”, a precizat Cristina Adina-Moldovan.

La finalul zilei de lucru, prefectul Vegh Alexandru i-a înmânat elevei din Jibou o diplomă de participare şi o medalie.

Proiectul „Prefect pentru o zi” va continua şi în luna aprilie, când ultimul licean selectat pentru a îndeplini onorific această funcţie va fi invitat la sediul instituţiei, pentru a petrece o zi alături prefectul Vegh Alexandru.

„În cursul lunii mai, toţi cei şase elevi participanţi la campanie vor lua parte la festivitatea de încheiere a campaniei, unde îşi vor prezenta consideraţiile privind experienţa trăită în cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°