Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teoria riscului şi fotbalul la alibi

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 13 octombrie 2011 ·

Se spune că e mai bine să-ţi pară rău de ce ai făcut decît de ce n-ai făcut. Noi ce am putea să regretăm după aceste preliminarii?

“Cine nu riscă, nu cîştigă”. Fără a avea un procentaj maxim de reuşită, conceptul e mai aproape de adevăr, mai lesne de verificat, mai simplu de aplicat. În fotbal, el tinde să devină o teorie. Există situaţii cînd chiar şi cei care riscă nu cîştigă, dar, pentru că au încercat, sînt mult mai împăcaţi cu sine decît cei care nici nu riscă şi nici nu cîştigă. Cum s-ar spune: “Mai bine să-ţi pară rău de ce ai făcut, decît de ce n-ai făcut”.

România e în a doua situaţie acum. Aceea de a regreta că la meciul cu Franţa de acasă n-a riscat deloc. Mai ales în condiţiile în care s-a jucat, stadion nou, public entuziast, atmosferă rar văzută în ultima vreme, chiar şi gazon infect, pentru că acest ultim aspect îi dezavantaja mai mult pe francezi decît pe noi. Victoria era unica opţiune pentru noi, egalul nu ne ajuta, iar un eventual eşec nu mai conta. De acord, noi nu ne puteam permite să atacăm Franţa din start (Bosnia a putut!), dar finalul, momentele acelea care au exasperat tribunele, putea fi mai curajos. Puteam să riscăm, nu?! Piţurcă a ales să joace “la alibi”, să meargă spre un 0-0 ce i-a folosit doar lui, coafîndu-i un debut rezonabil. Destul de curios totuşi pentru Piţurcă, legendar, se spune, pentru stilu-i agresiv de abordare a diverselor partide numite generic “de noroc”.

Am amintit de Bosnia. Cine a văzut meciul de marţi cu Franţa s-a convins că Bosnia este, în acest moment, mult superioară României. Cel puţin dacă e să analizăm felul în care a abordat duelul de pe “Stade de France”. O primă repriză excelentă, o a doua de luptă şi un teribil ghinion, cam acestea au fost coordonatele fotbalului oferit de bosniaci. Senzaţia de nedreptate a plutit peste Paris la finalul meciului, căci Franţa a avut mare noroc cu acel pe

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 57 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 46 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°