Nivelul general te obliga sa tii pasul si, fara a fi constransi la virtuozitati stilistice, trebuie sa avem macar constiinta (atat ar fi suficient!) marilor inaintasi sau contemporani: termenul proxim disciplineaza si imaginatia, si expresia. Cred ca n-ar strica un examen comparatist (criteriile pot fi multiple: stil, abordare, ideatie etc.) intre vox.publika.ro si replica sa moldoveneasca, daca pot spune asa (unde ro e inlocuit - „normal"! - de md). Diferentele intre jurnalismul de pe un mal si celalalt al Prutului sunt exponential mai flagrante decat, sa zicem, in literatura, unde, de bine, de rau, tehnicile au fost apropriate, codul cultural asumat si exista deja texte care pot concura fara efort (nu spun numai eu!), prin valoarea lor intrinseca. Diferentele acestea urca, fatal, din straturi mai profunde si un tablou bine inchegat (macar ca principiu) ar spune lectorului ingrozit (ce sigur, vai!, sunt de asta) cat de mult poate costa in istorie o gafa, un moft, o aberatie, o eroare de calcul, o intentie prost premeditata. Precaritatea (stilistica, in primul rand, pentru ca o gratie anume trebuie s-o aiba si tranzitivitatea cea mai fanatizata) a presei de aici are in premisa, pe langa proverbiala noastra, sa zic mai dulce: reticenta fata de carte, si decimarea (sau, mai exact, anihilarea) elitelor culturale. Ne mai resimtim si dupa atatea decenii, iata. Ce modele a avut generatia din care fac parte, spre a vorbi dintr-un punct de vedere mai mult decat familiar? Va spune ceva publicistica lui Andrei Lupan? Dar, inainte de publicistica lui, ce va spune numele autorului? Si am ales, cred, exemplul cel mai bun, din anii '70 ai secolului trecut: Lupan scria, nu mai conteaza cat de mimetic (modelele notorii trebuie uneori transpuse mecanic, pentru ca vremea le fermenteaza pe toate si formele se umplu orisicum de fond), cu frazele lui Arghezi: suta la suta, as spune ca un