Am avut posibilitatea să străbat Moldova cu maşina, de la sud spre nord, pînă la Putna. M-aştepta la Rădăuţi un martor de 83 de ani, Victor Macoveiciuc, fiul celui mai important lider al rezistenţei anticomuniste din Nordul Moldovei, Vladimir Macoveiciuc, executat în iulie 1945. Realizam un nou episod din Memorialul Durerii. Oamenii aceştia, în momentul invaziei sovietice din martie 1944, s-au retras în munţi; familii întregi au încercat să reziste cotropirii satelor. Au fost bravi, demni, eroici. Pămîntul Bucovinei respiră prin martiri. Cum frumos zic unii dintre ei: „ Noi n-am fost făcuţi din paie...“. Din curajul de odinioară, parcă nu a mai rămas nimic. Bucovina de Nord este singurul teritoriu în care, pentru martirii de aici, nu există troiţe, monumente, locuri marcate ale aducerii aminte. Deşi aleşii locali sînt toţi „anticomunişti“, din coasta lui Băsescu. Oraşele, cu excepţia „zonelor rezidenţiale“ în care au înflorit adevărate conace ale demnitarilor de azi, parcă dorm. Oamenii trişti, însinguraţi, mohorîţi, împăcaţi cu destinul. În Rădăuţi n-am văzut tineri. Sînt plecaţi la munci în Italia şi în Spania. Oraşul pare o aşezare de bătrîni. Trăind cu venituri mizere. Călăuza noastră, un inginer mecanic de 50 de ani, nu are slujbă. Supravieţuieşte din salariul soţiei. Nu are nici măcar cîţiva lei în buzunar să-şi cumpere un ziar, o bere. „Ce să facem, rezistăm...“ Acesta e, mai nou, „spiritul de rezistenţă“ al bucovinenilor. Trecem prin oraş şi constatăm că, din zece în zece metri, pe strada principală, sînt şase-şapte magazine second-hand. De aici se îmbracă cetăţenii Rădăuţiului. Fabricile şi combinatele de prelucrare a lemnului s-au închis şi dezmembrat, deşi lemnul – pădurile de fag, brad şi molid – reprezintă bogăţia cea mai de preţ a acestui picior de plai. În pieţe, mici particulari care-şi vînd obiectele din casă, borcanele cu castraveţi şi cîteva