„Academia de tineri talentaţi”, cum este supranumită Arsenal, a dat peste cap calculele care o arătau pe FC Sevilla drept favorita grupei G, a Ligii Campionilor, impunându-se, pe teren propriu, în faţa spaniolilor cu un categoric 3-0.
„Este startul perfect pentru noi”, a declarat după meci managerul „tunarilor”, Arsene Wenger. „Sunt foarte mulţumit de jocul nostru şi de starea noastră de spirit. Am fost puţin norocoşi la primul gol, dar apoi am fost siguri pe noi şi creativi.
Este poate un scor flatant pentru noi şi dur pentru Sevilla. Suntem mai maturi decât, de exemplu, acum un an, şi acest lucru se vede în teren”, a adăugat Wenger. Înfrângerea dură cu Arsenal i-a făcut pe cei de la Sevilla să-şi ascută armele în vederea meciurilor cu Steaua şi Slavia, unde spaniolii nu îşi mai pot permite paşi greşiţi. „În meciurile cu Slavia şi Steaua trebuie să dăm cel mai bun randament”, a spus antrenorul Juande Ramos.
„Jucăm într-o competiţie mult mai dificilă decât cea de anul trecut. Am întâlnit echipa Arsenal, care este lider în Premiership şi, dacă adăugăm la acest lucru faptul că am avut puţin ghinion la primul şi la al treilea gol, cred că în teren nu a fost o diferenţă atât de mare precum cea de pe tabela de marcaj”, a adăugat tehnicianul.
După primele meciuri, Arsenal este lider în grupa H, la egalitate de puncte cu Slavia, dar cu golaveraj superior. Steaua este pe locul trei, fiind urmată de Sevilla. „Roş-albaştri” vor juca cu liderul Arseanl, în Ghencea, pe 2 octombrie. (D.R.)
„Academia de tineri talentaţi”, cum este supranumită Arsenal, a dat peste cap calculele care o arătau pe FC Sevilla drept favorita grupei G, a Ligii Campionilor, impunându-se, pe teren propriu, în faţa spaniolilor cu un categoric 3-0.
„Este startul perfect pentru noi”, a declarat după meci managerul „tunarilor”, Arsene Wenger. „Sunt foarte mulţumit de jocul no