Valeriu Răchită, antrenorul Petrolului, a acuzat arbitrajul după meciul de ieri din Regie (1-1), considerând că, la fel ca şi în partida de Cupa cu Dinamo, echipa sa a fost dezavantajată clar de greşelile "cavalerilor fluierului". Tehnicianul ploieştean a izbucnit chiar în timpul partidei, când s-a răstit la antrenorul Sportului, Daniel Isăilă.
"A fost ofsaid, bă!", i-a strigat de mai multe ori Răchită lui Isăilă după golul egalizator marcat de Dobre. Antrenorul "studenţilor" i-a taiat-o scurt: "Cu mine vorbeşti?", şi a ales să evite elegant disputa. "M-au sunat oamenii din Ploieşti şi m-au anunţat că a fost ofsaid. Ce să mai spun? Şi în meciul din Cupă am primit un gol neregulamentar, aşa şi aici", s-a plâns Răchită la final. Totuşi, antrenorul ploieştean s-a declarat mulţumit cu punctul scos de echipa sa pe terenul Sportului, având în vedere obiectivul Petrolului din acest an, evitarea retrogradării. "Sportul este o echipă bună, iar după ce a câştigat cu Vaslui ar trebui să fim mulţumiţi că nu am pierdut", a declarat Răchită.
Valeriu Răchită, antrenorul Petrolului, a acuzat arbitrajul după meciul de ieri din Regie (1-1), considerând că, la fel ca şi în partida de Cupa cu Dinamo, echipa sa a fost dezavantajată clar de greşelile "cavalerilor fluierului". Tehnicianul ploieştean a izbucnit chiar în timpul partidei, când s-a răstit la antrenorul Sportului, Daniel Isăilă.
"A fost ofsaid, bă!", i-a strigat de mai multe ori Răchită lui Isăilă după golul egalizator marcat de Dobre. Antrenorul "studenţilor" i-a taiat-o scurt: "Cu mine vorbeşti?", şi a ales să evite elegant disputa. "M-au sunat oamenii din Ploieşti şi m-au anunţat că a fost ofsaid. Ce să mai spun? Şi în meciul din Cupă am primit un gol neregulamentar, aşa şi aici", s-a plâns Răchită la final. Totuşi, antrenorul ploieştean s-a declarat mulţumit cu punctul scos de echipa sa pe te