Curtea Constituţională a Romaniei (CCR) ia în discuţie, marţi, contestaţiile PDL în cazul legii care modifică OUG 41 privind organizarea referendumului şi a legii care modifică programul de vot, relatează Mediafax.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 18 iulie, proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 41/2012 privind organizarea referendumului, fiind menţinută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare. Proiectul prevede în textul de modificarea a Ordonanţei un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.
PDL a depus, în data de 19 iulie, o contestaţie la CCR referitoare la legea care modifică Ordonanţa 41 în sensul stabilirii programului de vot la referendum, dar şi o contestaţie la legea care stabileşte că orarul de vot va fi precizat prin hotărâre de guvern.
OUG 41 adoptată de Guvern modifică articolul 26 din Legea referendumului şi elimină prevederile privind constituirea birourilor electorale de circumscripţie ale comunelor, oraşelor şi municipiilor. În schimb, doar în cazul sectoarelor din Bucureşti se înfiinţează oficii electorale. Astfel, conform prevederilor în vigoare, se menţin birourile electorale judeţene, cel al municipiului Bucureşti, dar şi cel privind secţiile de vot din străinătate.
Conform ordonanţei de urgenţă, "în cazul organizării unui referendum naţional, se constituie birouri electorale de circumscripţie doar la nivel de judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, birou electoral pentru secţiile de votare organizate în afara ţării, precum şi oficii electorale de sector al municipiului Bucureşti".
De asemenea, Ordonanţa de Urgenţă modifică modelele proceselor-verbale care constată rezultatul referendumului, fiind eliminată menţionarea alegătorilor care votează pe listele suplimentare.
Guvernul a introdus sintagma "numărul participanţilor" la refe