Sub titlul Anomalii, gazetarul I.L. Caragiale publică în Constituţionalul, an I, nr. 29, miercuri, 19 iulie 1889, un articol care debutează astfel: "Sunt două vorbe vechi cari totdeauna se potrivesc în ţara noastră: «Ca la noi la nimeni» şi «la Dumnezeu şi la noi toate sunt cu putinţă». Asta va să zică că n-ar trebui să ne mirăm de nici o anomalie.
Totuşi sunt unele aşa de ciudate că nu trebuie lăsate să treacă neînregistrate. Cată să le lăsăm urmaşilor noştri spre edificarea lor în privinţa caracterului şi logicii străbunilor lor - adică ale noastre. Ne vom face deci o datorie a le înscrie fără multe comentarii ori de câte ori le vom întâlni."
Asumându-şi această misiune, scriitorul politic, pentru că I.L. Caragiale e mai degrabă scriitor politic decât gazetar, consemnează în chiar acelaşi articol o anomalie din viaţa politică a vremii sale.
Guvernul Conservator Theodor Rosetti, format în urma scrutinului din toamna lui 1888, demisionează la 26 martie 1889 din cauza scandalului provocat de ministrul Justiţiei, George Vernescu, prin "nişte numiri aşa de neruşinat nepotiste, încât revoltă toată lumea". Printre cei mai înverşunaţi critici ai celui care-şi va ridica pe Calea Victoriei celebra şi acum Casa Vernescu se numără şi generalul George Manu, ministrul de Război, şi Alexandru Lahovari, ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor.
Potrivit lui Caragiale, cei doi "declaraseră într-un mod formal şi categoric - la noi toate declaraţiile sunt formale şi categorice - că cu ilustrul în cestiune pâine şi sare nu mai mănâncă, pe aceeaşi bancă cu domnul Gună (Vernescu - n.n.) nu mai şed".
La 29 martie 1889 se formează sub conducerea lui Lascăr Catargiu un nou guvern, de alianţă între Partidul Conservator şi Partidul Liberal Conservator. În noul guvern intră şi George Vernescu, ca ministru al Finanţe