Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îl lasă iar pe Sandu cu ochii în soare? Boloni, între naţională şi PAOK!

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 4 iunie 2011 ·

Bölöni a folosit în mai multe rânduri ofertele venite dinRomânia pentru a-şi spori contractele din străinătate. Acum are deales între oferta naţionalei şi cea a grecilor de la PAOKSalonic

De fiecare dată când Laszlo Bölöni e liber de contract, numele săue vehiculat prin birourile echipelor mari din Liga I. Deznodământuleste însă mereu acelaşi: tehnicianul dă atenţie propunerilor dinţară, dar semnează cu echipe din afară. O singură dată a dat cursofertei din România, când a preluat naţionala, dar a plecat după 13meciuri la Sporting Lisabona.

Vestea că Bölöni ar fi, până la urmă, cel care i-ar putea lua locullui Răzvan Lucescu pe banca naţionalei i-a făcut pe unii dintreoamenii din fotbalul nostru să se întrebe dacă antrenorul de 58 deani îşi doreşte cu adevărat să se întoarcă în ţară. Motivele deîndoială sunt întemeiate, dacă analizăm modul în care fostultehnician al lui Lens a tratat de-a lungul timpului oferteleechipelor româneşti. Rapid, Dinamo, Steaua şi CFR Cluj au vrutfiecare să-l ia pe Bölöni, iar negocierile cu acesta au mers dupăacelaşi tipar.

Vorbedulci şi ochi în soare

"E onorant pentru mine să primesc o ofertă din partea Rapidului.Sper să mi se facă o propunere serioasă", spunea Laszlo Bölöni înurmă cu trei ani, când George Copos insista ca el să vină înGiuleşti. Fostul selecţioner era atunci la final de contract cuarabii de la Al-Jazeera şi îşi pregătea următoarea destinaţie.Aceasta n-a fost Rapidul, ci Standard Liege. Practic, Bölöni afăcut un joc la aşteptare şi, cu ajutorul expunerii din România,şi-a permis să negocieze dur cu oficialii formaţiei belgiene, de lacare a obţinut un salariu anual de 500.000 de euro.

România sau PAOK?

Acum, aflat într-un moment nefast al carierei după retrogradarea cuLens şi cu o cotă în scădere, Bölöni are nevoie de un upgradeserios. Tocmai din acest mo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°