Vânzările de cosmetice de lux vor ajunge, în acest an, la aproximativ o sută de milioane de euro, aceeaşi valoare ca şi anul trecut, potrivit Roxanei Raşcu, director general la Sephora România şi Balcani.
„Piaţa va fi în stagnare, deoarece puterea de cumpărare a scăzut mult. Până anul trecut se înregistrau, anual, creşteri de 20-25%. Acum, piaţa a ajuns la maturitate", a declarat Roxana Raşcu.
Principalii competitori interni sunt Sephora, Ina Center şi Douglas. Liderul pieţei, Sephora, care deţine o cotă de 32%, a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de 26 de milioane de euro, în scădere cu 5% faţă de anul anterior.
Totodată, Roxana Raşcu a declarat că firma pe care o conduce doreşte să colaboreze cu fabricile de cosmetice din România pentru a le furniza produse sub marca Sephora. De asemenea, Raşcu s-a gândit să negocieze cu Gerovital pentru a introduce brandul românesc în magazinele Sephora din toată lumea.
Per total, întreaga piaţă de cosmetice din România valorează 700 de milioane de euro. Pentru acest an se aşteaptă o uşoară creştere de 7%, potrivit reprezentanţilor Avon România.