În zilele noastre, politica înseamnă mai ales ce e "pe sticlă", răspunsuri şocante chiar dacă sînt stupide, poză "tare" chiar dacă e în dispreţul bunului-simţ.

În zilele noastre, politica înseamnă mai ales ce e "pe sticlă", răspunsuri şocante chiar dacă sînt stupide, poză "tare" chiar dacă e în dispreţul bunului-simţ. "Piaţa politică răspunde favorabil la simplul fapt că noi sîntem aici şi vorbim", comenta deunăzi un "popular" român, adică un fost social-democrat reformist săturat de reforme şi răspundere şi dornic doar de viaţă (mediatică) bună. Aşadar, funcţionarea politicii cere astăzi în primul rînd abilitatea de a te strecura, iar nu putere de caracter, oportunism, iar nu tenacitate, şmecherie, iar nu viziune. Eu cred că este contrariul a ceea ce se pretinde: nu e vorba de inteligenţă politică, ci, dimpotrivă, de decrepitudinea şi destrămarea acesteia. Să mă mai mir că la întrebarea "Ce e un politician?" am citit răspunsul răspicat al unui inginer automatist şantierist: "Un om ale cărui imagine şi putere de influenţă sînt la vînzare". E nedreaptă această apreciere generalizată. Încerc însă să înţeleg cum a ajuns imaginea politicului atît de jos. Într-adevăr, constatăm zilnic o îndepărtare de la politica reală, aceea capabilă să corecteze situaţiile greşite şi să vindece durerile unor stări sociale grav resimţite de cetăţeni. Politicile de viziune (anticipaţie, prevenire şi strategie) nu sînt la modă. Asistăm la un permanent joc al aparenţelor şi falselor acţiuni desfăşurate pe "altarul" imaginii. Oare, în curînd, calitatea unui politician se va măsura în de cîte ori plînge sau zîmbeşte? Există într-adevăr o relaţie stabilită empiric între imagine şi aşteptările oamenilor, dar şi între imagine şi gradul de păcălire al acestora. Avem de-a face cu un soi de efect placebo al politicii. Oamenii supuşi stresului de nesiguranţă se simt mai bine cînd l