Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calota arctică, subţiată de căldura-record

Publicat in Adevarul, joi 16 septembrie 2010 ·

Temperaturile peste media normală înregistrate în această vară au afectat considerabil volumul de gheaţă de la Polul Nord. Volumul total al gheţii din zona arctică a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, atrag atenţia climatologii.

Centrul naţional de date referitoare la zăpadă şi gheaţă (NSIDC) din Boulder, Colorado (SUA), urmează să dea publicităţii raportul privind cantitatea de gheaţă topită în zona arctică pe perioada verii anului curent. Experţii spun că este vorba de un record nedorit, relevă

news.sciencemag.org.

Între timp, Administraţia naţională a oceanelor şi a atmosferei (NOAA) a emis avertismente privind albirea recifelor de corali din Caraibe, o problemă accentuată de creşterea temperaturii Oceanului Atlantic.

Potrivit Institutului NASA pentru studii spaţiale, primele opt luni ale acestui an au fost cele mai calde din ultimii 131 de ani. Practic, în această perioadă, temperatura medie a fost cu 0,7 grade Celsius mai mare comparativ cu perioada 1951-1980.

Potrivit climatologului

Julienne Stroeve de la NSIDC, temperaturile peste medie ale oceanului au jucat un rol hotărâtor în scăderea nivelului de gheaţă arctică. Pentru a estima volumul de gheaţă din zonă, experţii de la Universitatea din Washington au făcut apel la tehnica modelării matematice. Rezultatele au arătat că volumul total de gheaţă din regiunea arctică este cel mai mic înregistrat până acum - cu 10.000 de kilometri cubici mai scăzut decât în urmă cu 30 de ani. Mai precis, volumul scade cu 17% per decadă.

Profesorul Ron Lidsay a afirmat că datele sunt neaşteptate şi cum nu se poate mai îngrijorătoare. Anul trecut, experţii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie lansau un avertisment similar referitor la banchiza arctică, afirmând că în 30 de ani, Oceanul Arctic ar putea fi considerat „o cale maritimă sigură".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 40 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

ANM: Cum va fi vremea de Paște. Ploi în jumătate de țară, soare în cealaltă

Gandul acum 18 minute
De Paște, țara va fi împărțită în ceea ce privește vremea: în timp ce o parte a țării se va bucura de o vreme frumoasă, în cealaltă parte se vor înregistra ploi, arată ANM. De săptămâna viitoare, însă, vremea se va mai îmbuna. „Este posibil ca în zi

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 54 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°