Microsoft, Google si Yahoo au convenit sa plateasca 31,5 milioane de dolari pentru stingerea unui litigiu declansat de autoritatile americane privind promovarea jocurilor ilegale de noroc pe Internet, transmite Reuters.
Cele trei companii sunt acuzate ca au primit bani de la operatorii de jocuri de noroc online, in perioada 1997-2007, pentru a afisa secvente publicitare care promoveaza activitati ilegale.
Conform intelegerii cu Guvernul SUA, Microsoft, Google si Yahoo vor aloca cateva milioane de dolari pentru organizarea unor campanii publicitare prin care tinerii si adolescentii sa fie informati ca jocurile de noroc pe Internet sunt ilegale.
Astfel, Microsoft va plati autoritatilor americane 4,5 milioane de dolari, Centrului International pentru Copii Pierduti si Exploatati 7,5 milioane de dolari, iar alte noua milioane de dolari vor fi rezervate serviciilor publicitare de educare a tinerilor.
Yahoo va plati in total 7,5 milioane de dolari, dintre care trei milioane de dolari vor fi orientati catre guvernul SUA, iar 4,5 milioane de dolari catre organizarea unei campanii publicitare.
Google va plati trei milioane de dolari. Reclamele intermediate de Google au aparut pe pagini partenere de Internet, identificate prin motorul de cautare Google.com. Compania sustine ca a incheiat publicarea acestor reclame in anul 2004.
SUA a decis, in octombrie 2006, ca platile acceptate de companiile de carduri de credit pentru jocuri de noroc sunt ilegale, inchizand astfel piata de profil operatorilor straini. Multe dintre firmele de jocuri de noroc sunt inregistrate in Europa, precum 888 Holdings, PartyGaming sau Sportingbet.
Microsoft, Google si Yahoo au convenit sa plateasca 31,5 milioane de dolari pentru stingerea unui litigiu declansat de autoritatile americane privind promovarea jocurilor