Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumurile judeţene şi comunale din Braşov vor fi inventariate bucată cu bucată

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Senatorul PDL Marian Rasaliu vrea ca din programul naţional „Reabilitarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale”, judeţul Braşov să obţină cât mai multe fonduri

În vederea lansării Programului naţional „Reabilitarea a 10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale”, senatorul PDL Marian Rasaliu a declarat ieri că judeţul Braşov trebuie să aibă o situaţie foarte clară a necesităţilor. Astfel, deja a discutat cu majoritatea primarilor din Colegiul Rupea – Făgăraş pe care îl reprezintă în Senat pentru a afla care sunt drumurile comunale care au nevoie de intervenţie urgenţă. „Împreună cu primarii din colegiul pe care îl reprezint am demarat o acţiune de identificare şi clasificare, în funcţie de gradul de uzură, a drumurilor comunale care necesită urgent reparaţii. Îmi doresc ca de anul viitor, de îndată ce se va demara acest program, să fim pregătiţi, să avem absolut toate informaţiile, iar programul să ne găsească pregătiţi, pentru că va fi o competiţie între judeţe şi cei mai prompţi şi mai insistenţi vor câştiga cele mai multe fonduri”, ne-a declarat Marian Rasaliu. În ceea ce priveşte drumurile judeţene, senatorul PDL cere sprijinul consilierilor locali pentru identificarea acelor tronsoane care trebuie reparate. În opinia sa, priorităţi la acest capitol sunt DJ 104 Şercaia – Hoghiz şi ocolitoarea municipiului Făgăraş. „Am discutat şi cu senatorul Titus Corlăţean şi va face şi el acelaşi lucru în colegiul pe care îl reprezintă. Vrem să depăşim neînţelegerile politice şi să lucrăm pe acest proiect concret, pentru ca până la finele mandatului să realizăm acest lucru pentru comunitatea braşoveană. Apoi vom pune toate datele cap la cap şi vom realiza o listă reală şi concretă de priorităţi, iar la momentul la care va fi lansat programul să depunem documentaţiile necesare. De aceea, în principal vor fi prinse acele lucrări pentru

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 6 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°