Mesajul a fost trimis. Multumesc!

să ştii, să faci, să fii…

Publicat in Viata Medicala, vineri 24 decembrie 2010 ·

Recent, în amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, în faţa a peste 200 de medici dentişti, am avut şansa să urmăresc comunicarea De la etică medicală la bioetică, susţinută de dl prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Acesta ne-a demonstrat actualitatea unor principii morale pe care le-au enunţat cu mii de ani în urmă marile personalităţi medicale, filosofice sau teologice ale umanităţii. Jurământul lui Hipocrate (460–370 î.Hr.) statua cei doi piloni ai exercitării profesiunii medicale: „primum non nocere“ şi „păstrarea tainei e o datorie“. S-au adus argumente istorice pentru practicarea medicinii sacerdotale de către preoţimedici care credeau în zei, precum Asclepios şi Zamolxe. (...)

Recent, în amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, în faţa a peste 200 de medici dentişti, am avut şansa să urmăresc comunicarea De la etică medicală la bioetică, susţinută de dl prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România. Acesta ne-a demonstrat actualitatea unor principii morale pe care le-au enunţat cu mii de ani în urmă marile personalităţi medical Publicitate e, filosofice sau teologice ale umanităţii. Jurământul lui Hipocrate (460–370 î.Hr.) statua cei doi piloni ai exercitării profesiunii medicale: „primum non nocere“ şi „păstrarea tainei e o datorie“. S-au adus argumente istorice pentru practicarea medicinii sacerdotale de către preoţimedici care credeau în zei, precum Asclepios şi Zamolxe.S-a trecut apoi la medicina clasică, invocându-se rugăciunea lui Maimonides (1135–1204), în care ajutorul era dat deopotrivă celui bogat şi celui sărac, celui bun şi celui rău; în bolnav trebuie văzut doar omul. Apare ideea de etică medicală, care precizează îndeplinirea obligatorie a devoţiunii şi a secretului profesional absolut. Secolul XX aduce un declin al eticii

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Iohannis din SUA despre intrarea României în programul Visa Waiver: ”Putem avea speranța legitimă să se rezolve într-un viitor apropiat”

Ziare.com acum 28 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit cu liderul SUA, Joe Biden, marți, 7 mai, la Casa Albă, și despre Visa Waiver, adăugând că "obiectivul nostru e să îndeplinim condițiile", lucru care ar urma să se întâmple în "viitorul nu foarte îndepă

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 3 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 5 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 59 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°