ACUZAŢIE. Potrivit unor rapoarte ale serviciului de informaţii, mai multe persoane cu orientări fundamentaliste se ascund sub acoperirea unor fundaţii şi asociaţii islamice din ţara noastră. Sursa: AP
ONG-uri musulmane au început să apară în anii ’90. Dacă în statul lor scrie că desfăşoară activităţi culturale şi sociale, cu timpul au început să organizeze şi activităţi religioase, în paralel cu Muftiatul şi fără a avea acordul acestuia.
De asemenea, nici imamii veniţi din diverse ţări arabe şi care au slujit la activităţile acestor fundaţii nu au avut avizul Muftiatului. Surse din interiorul Cultului Musulmanilor din România spun că în jur de 500 de creştini români au aderat la astfel de organizaţii.
De asemenea, aceştia au în plan construirea unui centru în comuna Voluntari, din judeţul Ilfov. Potrivit serviciului de informaţii, mai multe persoane cu orientări fundamentaliste religioase sunt în România sub acoperirea Fundaţiei Taiba, a Ligii Musulmane şi Culturale din România, Societăţii Umaniste Semiluna şi a societăţii As Salam. Legat de aceste acuzaţii, preşedintele Taiba, una dintre instituţiile vizate, susţine că membrii fundaţiei sale „nu au niciun fel de implicaţii politice şi respectă legile ţării în care trăiesc”.
Cărţi incriminate pentru prozelitism
Mai multe publicaţii scoase pe piaţă de fundaţia arabă Taiba sunt acuzate de prozelitism. „Religia adevărată”, „Islamul şi celălalt”, „Cum s-au convertit la Islam” sau „Dialog între musulman şi creştin” sunt câteva dintre titlurile incriminate. „Cu voia Lui Dumnezeu, această carte va deveni un instrument eficace pentru Musulmani, în eforturile noastre de a-i invita pe Creştini să adere la Islam.
În sens invers, Creştinii ar trebui să devină mai conştienţi de ceea ce predică de fapt Biblia şi cu privire la adevăratele î