Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finul lui Boc şi-a făcut vilă la bloc

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 21 mai 2008 ·

Fostul prefect de Cluj, Alin Tişe, finul liderului PDL Emil Boc şi candidat la şefia consiliului judeţean, a ridicat o clădire cu trei niveluri lipită de blocul în care locuieşte. Sursa: Călin Ilea

Lui Alin Tişe, finul preşedintelului PDL şi candidatul PDL la şefia consiliului judeţean (CJ), îi place atât de mult la bloc, încât şi-a cumpărat mai multe apartamente. Două dintre acestea sunt pe aceeaşi scară şi a admis că a extins cu un balcon numai unul dintre ele, cu toate că în cererea pentru autorizare, depusă de soţia lui, erau menţionate două. Pe suprafaţa concesionată chiar lângă bloc a fost construită o clădire din trei etaje în continuarea apartamentelor existente.

Conflict de interese

Avocatul Alin Tişe a fost ales în consiliul local pe listele Alianţei D.A. în anul 2004. La sfârşitul lui 2005, a fost numit prefect, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2007. El a votat în 2005, când era consilier local, pentru o hotărâre prin care i se aproba cererea soţiei sale pentru concesionarea unei suprafeţe de teren de 15 metri pătraţi. Soţia lui Tişe, care este notar public, a folosit în cererea adresată Primăriei Cluj-Napoca numele purtat înaintea căsătoriei, Camelia Veronica Irimie, deşi era măritată cu politicianul Alin Tişe încă din anul 2004.

Hotărârea de Consiliul Local 439/2005 prin care a fost admisă cererea soţiei lui Tişe a fost promovată chiar de naşul Emil Boc. În documentul cu pricina se arată că terenul, aflat pe Calea Dorobanţilor, a fost concesionat pentru suma de 100 de euro pe metru pătrat. O suprafaţă similară este achiziţionată pe piaţa imobiliară cu circa 700 de euro.

Are doar autorizaţie de închidere a balconului

În actele de la Serviciul Urbanism al Primăriei Cluj-Napoca nu este înregistrată decât o singură autorizaţie de construcţie emisă pe numele lui Alin Tişe, o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 52 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°