Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii capsunari

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 22 martie 2006 ·

•Exodul medicilor la munca in strainatate are la baza doi factori: saracia si somajul •De exemplu, in Franta, medicii romani care au luat examenul de rezidentiat primesc un salariu minim pe economie, aproximativ 1.200 de Euro pe luna •Cine are noroc poate locui la internatul spitalului contra unei sume de o suta de Euro, in care intra si masa •Lipsa locurilor de munca este motivata prin faptul ca posturile sunt blocate la nivel de minister, iar piata romaneasca de munca nu are posibilitatea sa absoarba nici jumatate din numarul de medici

Numeroase articole de presa au prezentat scandaluri in care fost implicati medici de renume, unii chiar cadre didactice in invatamantul superior medical. Mai ales in ultimii doi ani, scandalurile de la Universitatea Ieseana de Medicina si Farmacie au aruncat o lumina proasta asupra lumii medicale. Dar, in afara de aceste asa zise personalitati ale lumii medicale, implicate in tot felul de matrapazlacuri sau deturnari de fonduri, exista un numar important de medici care-si fac datoria cu profesionalism, care cheltuie bani pe carti de specialitate sau care, mai ales in ultimul timp nu au un loc de munca. ZIUA de Iasi prezinta o alta situatie a medicilor ieseni care fie sunt nevoiti sa plece in strainatate ca sa aiba un loc de munca, fie sunt pur si simplu someri.

Au terminat Facultatea de Medicina, au sustinut examenul de rezidentiat si au ajuns someri. Lipsa unui loc de munca i-a determinat pe unii medici sa plece la munca in strainatate sau, daca nu au avut aceasta posibilitate, sa ingroase randul somerilor din Iasi. Unii, pentru ca sunt chirurgi, fac voluntariat la salile de operatii prin spitalele din Iasi, deoarece aceasta ramura a medicinei nu poate fi invatata daca nu exersezi zi de zi. Din cand in cand, din mila colegilor care sunt angajati, mai primesc in ingrijire cate un bolnav sau cate o ga

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Netanyahu spune că nu va exista o încetare a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, sâmbătă, că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus, punând sub semnul întrebării o parte esenţială a unei propuneri de armistiţiu pe care preşedinte

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 13 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 43 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°