BASARABIA, ACUM Nu credeam sa mai apuc palma proiectata in contra exultantei gaunoase, dar asta e, minunea se poate spune ca s-a produs: Sa nu exageram insa cu entuziasmul. Prea multe avem de facut. Vestea saptaminii, chibiti de toate calibrele: euforia a inceput sa faca primele fisuri. Ma refer, desigur, la euforia post-constituire, cind parcimoniosul comunicat a strabatut ca o tempesta printre neuronii inflamati si sufletele exaltate. Unii, mai slabi de inger (trasatura absolut induiosatoare in context), au vazut aievea, amanunt cu amanunt, „viitorul decent" si, fireste, democratic, promis in trecutele campanii de corul liberalilor. Cu (iertati-ma ca starui, dar limba dulce creeaza instantaneu dependenta, stiti bine insiva) salarii robuste si platite la timp, cu intreprinderi care functioneaza cu program deplin si macar se fac ca respecta normele de salubritate, cu scoli in care dascalul nu mai face negustorie si - aspect de principiu - cu totii fii ratacitori readusi la vatra de prin improbabilele portugalii si moscove, angajati si chivernisiti cum sede mai bine unui stat paternalist si iubitor de contribuabili. Viziunea aceasta intens onirica a umplut cavitatile mai multor zile de dupa aparitia Aliantei pentru Integrarea Europeana. Ca orice om care, rapus de sete, mai ancoreaza la vreo terasa, spre a-si alina suferinta cu ceea ce preconizeaza mercurialele, m-am bagat la musteriii din preajma cu subiectul in chestie. Pentru ca asta-i blestemul scriptorului: cit traieste, sa faca sondaje (de opinie) si excavatii (de mentalitate). Apoi iacata ce-mi fu dat sa constat in proximitatea temporala a aparitiei cu pricina: nici un suflet sceptic, macar de leac, cit sa se poata intrupa notiunea. Tot fericiti si triumfatori, spirite redutabile, pe care mareea crizei nu le mai poate afecta, blindate intr-o beatitudine inexpugnabia... Intrigat, m-am mutat la terasa urmatoare,