Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Captura de seleniu in valoare de cinci milioane de euro, confiscata de politistii de frontiera

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 22 octombrie 2005 ·

Politistii de frontiera au confiscat, in urma unui flagrant organizat la Bucuresti, seleniu in valoare de aproximativ cinci milioane de euro, care urma sa fie cumparat, de la doi constanteni, de catre un cetatean elvetian. Actiunea a avut loc ca urmare a unei supravegheri ce a durat aproximativ cinci luni. Astfel, politistii de frontiera din cadrul IGPF - Directia de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere, sprijiniti de lucratori ai Serviciului Roman de Informatii, actionand sub directa supraveghere a procurorilor din cadrul DIICOT-Serviciul Teritorial Constanta, au reusit anihilarea unei retele transfrontaliere de trafic cu materiale strategice, ocazie cu care, in urma organizarii unui flagrant, au fost retinute opt persoane. Desfasurarea propriu zisa a actiunii de urmarire a inceput in luna iunie a acestui an, atunci cand politistii de frontiera au intrat in posesia unor informatii conform carora doi constanteni intentionau sa comercializeze o substanta periculoasa. Fiind demarate intense activitati informativ-operative, s-a stabilit ca cei doi se aflau in posesia a aproximativ 500 g de substanta interzisa, suspecta a fi seleniu provenit dintr-o tara ex-sovietica. Mai mult, politistii au reusit sa afle ca acestia posedau un document fals de provenienta, procurat cu ajutorul unui angajat al unei firme din Constanta. Constienti de valoarea produsului, cei doi au reusit, prin intermediul unui barbat din Bacau, sa intre in legatura cu un cetatean elvetian care era interesat sa achizitioneze marfa, la inceputul acestei luni stabilind detaliile tranzactiei. Tot atunci au convenit ca elvetianul sa plateasca 10.000 euro/gram cu conditia ca cei doi constanteni sa-i prezinte analize privind radioactivitatea substantei si proprietatile fizico-chimice ale acesteia, facute la un institut de specialitate, precum si faptul ca urmatoarea intalnire urma sa aiba loc in data

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°