Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flutur îl felicită pe Nechifor şi anunţă începerea reconstrucţiei PDL

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 13 iunie 2012 ·

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean, liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, l-a felicitat pe candidatul USL la şefia administraţiei judeţene, deputatul Cătălin Nechifor, pentru victoria obţinută la alegerile locale din data de 10 iunie 2012.

Flutur a susţinut ieri prima conferinţă de presă după pierderea alegerilor pentru preşedinţia CJ Suceava, recunoscând victoria liderului social-democraţilor suceveni. Flutur, care deţine şi funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL, i-a felicitat şi pe toţi candidaţii care au câştigat funcţiile de primar în localităţile judeţului.

„Doresc să le mulţumesc sucevenilor care m-au votat şi care au votat echipa PDL. Vreau să le mulţumesc şi sucevenilor care nu m-au votat, şi să le mulţumesc tuturor sucevenilor pentru cei patru ani de mandat, pentru că eu consider că am lucrat pentru ei. Vreau să felicit câştigătorii, cei care au câştigat în aceste alegeri locale, şi mă refer aici la primari şi la competitorul meu. Aşa cum arată datele preliminare, cu o diferenţă de mai puţin de două procente, dar este o diferenţă, Cătălin Nechifor a câştigat preşedinţia CJ Suceava şi îl felicit”, a declarat preşedintele PDL Suceava.

El a adăugat că în cursul zilei de ieri, la Gura Humorului a avut loc o întâlnire cu staff-ul de campanie, cu toţi cei 59 de primari ai PDL care au câştigat alegerile, precum şi cu ceilalţi candidaţi democrat-liberali care nu au reuşit acest lucru.

Gheorghe Flutur a subliniat că a dorit să-şi asume candidatura sub sigla PDL, „şi sunt bucuros că am făcut acest lucru”. Liderul PDL Suceava consideră că acest partid a plătit la aceste alegeri locale costurile pentru măsurile de austeritate luate în ultimii ani. „Sunt costuri pe care le plătesc şi eu din punct de vedere politic. Pentru că socotesc că am primit un vot politic, din moment ce rezultatul acesta face ca adversarul meu să câştige. Tre

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 9 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°