Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefer mâncarea organică

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 15 martie 2008 ·

“E foarte la modă să fii ecologist...", scrie Laura Pas­cu, purtătorul de cuvânt al Auto­rităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, în numărul din luna martie al revistei Eve.

“E foarte la modă să fii ecologist. Să mănânci mâncare eco, să conduci maşini eco, să ajuţi eco şi tot aşa. Atât de glamour a devenit că nu mai ştii de ce faci asta”, scrie Laura Pas­cu, purtătorul de cuvânt al Auto­rităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, în numărul din luna martie al revistei Eve.

PERSOANA ECO. Persoană educată, care vrea un nou stil de viaţă, civilizat, igienic, sănătos şi cât mai natural. Acesta este profilul consumatorului de produse ecologice.

Apariţia unor efecte metabolice nedorite induse de alimentaţie a determinat tot mai multe persoane să conştientizeze cât de importantă este nutriţia şi să se îndrepte spre alimente cât mai pure din punct de vedere biologic, spre aşa-numitele produse ecologice (numite şi biolo­gice sau organice). Românii încă preferă produsele tradiţionale datorită preţurilor scăzute în comparaţie cu cele ale produselor ecologice. Totuşi, România încă deţine o mare cotă de piaţă de produse naturale. Şi aceasta datorită faptului că românii încă nu au cultura necesară să introducă în agricultură substanţe nenaturale şi care să altereze culturile. Din această cauză încă avem parte de o bună piaţă şi de multe produse naturale. Citiţi întregul articol în numărul din luna martie al revistei EVE.

“E foarte la modă să fii ecologist...", scrie Laura Pas­cu, purtătorul de cuvânt al Auto­rităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, în numărul din luna martie al revistei Eve.

“E foarte la modă să fii ecologist. Să mănânci mâncare eco, să conduci maşini eco, să ajuţi eco şi tot aşa. Atât de glamour a devenit că nu mai ştii de ce faci asta”, scrie Laura Pas­cu, purtătorul de cuvânt al Auto­rităţi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°