Singura şansă prin care România mai poate scoate muncitori calificaţi din şcoli profesionale este ca aceste instituţii să fie repuse pe picioare prin investiţii în echipamente şi programe de pregătire a tinerilor de către companiile care au nevoie de meseriaşi – aceasta a fost una dintre concluziile unei întâlniri organizate ieri de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, la care au participat atât reprezentanţi ai mediului privat din provincie, cât şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.
„O ţară fără meseriaşi nu există. Motiv pentru care, de anul trecut, am început să regândim sistemul de învăţământ profesional, în aşa fel încât să răspundă mai bine nevoilor agenţilor economici şi tinerilor care vor să aibă o meserie. Trebuie să scăpăm de mentalitatea potrivit căreia toată lumea trebuie să aibă o diplomă de studii superioare că altfel nu este luat în seamă în societate. Avem nevoie de un sistem care să le ofere angajatorilor posibilitatea de a-şi alege cei mai buni elevi pentru a-i pregăti pentru o meserie“, spune Stelian Fedorca, consilier în cadrul Ministerului Educaţiei. El precizează că, încă de anul trecut, odată cu eliberarea unui ordin prin care să se permită organizarea învăţământului profesional dual, forţaţi de deficitul de muncitori calificaţi, angajatorii din industrii precum cea auto, a
producţiei de mobilier sau din industria hotelieră, au început să investească bani în crearea unor clase sau chiar şcoli profesionale unde să pregătească elevi de liceu. Anul acesta, peste 1.800 de firme din România au cerut autorităţilor să scoată la concurs mai mult de 20.000 de locuri în clase sau şcoli profesionale pentru a putea lua în practică, timp de doi ani, elevi de liceu pe care să îi pregătească să devină tapiţeri sau mecanici auto.
În prezent, elevii de liceu se po