Când va izbuti România să scape de fantoma condamnărilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului? Când va ajunge cetăţeanul român să transforme în economii datoriile de câţiva euro per capita pe care le are anual la concetăţeni nedreptăţiţi de justiţia autohtonă? Şi, nu în ultimul rând, cum va arăta acea zi în care o condamnare a ţării la CEDO să fie percepută în spaţiul public ca un tsunami naţional? Ei bine, „nu ştiu" va fi singurul răspuns sigur pentru ani de acum încolo.

Din urmă vin şi se apropie de final procese deja deschise. Pe multe dintre ele statul are toate şansele să le şi piardă. Apoi, cadrul legislativ, actul de justiţie şi relaxarea cu care autorităţile tratează recomandările CEDO ne vor asigura perspective la fel de sumbre şi pe viitor. Dacă ne uităm pe statisticile oficiale, observăm că plăţile de la buget în contul condamnărilor României la CEDO sunt într-o creştere halucinantă. Numai pe primul semestru al anului 2010 statul a trebuit să achite 10 milioane euro, mai mult decât pe întreg anul 2009 şi peste suma totală disponibilizată în intervalul 1998-2007. Sunt cifre seci, dar ar trebui să vorbească de la sine despre starea de urgenţă şi de calamitate care ar trebui declarată prin ministere. În schimb, progresia halucinantă a despăgubirilor care grevează bugetul de stat nu pare să zguduie pe nimeni.

Mi-e imposibil să trec aici în revistă cauzele, altfel arhicunoscute, care alimentează această tendinţă. Aş aborda în schimb subiectul prezentând câteva soluţii. Pentru că este deja absurd ce se întâmplă, absurde vor fi şi propunerile. Astfel, dacă luăm în calcul datoria de 10 milioane euro pe primele şase luni pe care ţara a trebuit să o achite în contul condamnărilor la CEDO, dacă această sumă ar ajunge chiar la mai multe zeci de milioane pe an, considerând că tendinţa actuală se va păstra, o cale de a economisi bani la buget ar fi re