Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbaţii care beau ceai, predispuşi la cancer de prostată

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 iunie 2012 ·

Un studiu a analizat nu mai puţin de 6.000 de bărbaţi trecuţi de vârsta de 37 de ani. Şi, chiar dacă studii anterioare arătau că ceaiul este benefic sănătăţii, ultima cercetare aruncă un semnal de alarmă în direcţia celor care fac exces.

Astfel, bărbaţii care consumă mult ceai negru sunt mult mai predispuşi la cancer de prostată. În pericol sunt cei care beau mai mult de şapte căni pe zi. În cazul acestora, riscul unui astfel de diagnostic este de 50%, comparativ cu cei care se limitează la doar trei căni.

Studiul a fost realizat, de-a lungul a 40 de ani, de o echipă de cercetători de la Universitatea din Glasgow.

Doctorul Kashif Shafique a vrut să studieze posibilele cauze ale cancerului la prostată, iar în 1970 a început sa analizeze şi influenţa teinei asupra organismului. Studiul a arătat că din rândul consumatorilor înrăiţi, 6,4% dintre aceştia au dezvoltat, în ultimii 37 de ani, cancer la prostată.

Profilul acestora indică un pasionat pentru un stil de viaţă sănătos, cu puţine excese alimentare şi vicii.

Dr Shafique a precizat că studiile anterioare nu au evidenţiat o legătură directă între consumul de ceai şi cancerul de prostată. Nu ştim, încă, dacă ceaiul în sine este cel vinovat, ori dacă consumatorii de ceai au un stil de viaţă mai sănătos, trăiesc mai mult şi ajung la vârsta la care un diagnostic de cancer de prostată este comun", a recunoscut coordonatorul studiului. Acesta a mai spus că bărbaţii care obişnuiesc să bea ceai consumă mai puţin alcool, sunt mai puţin expuşi riscului de a fi obezi, iar nivelul de colesterol este în limitele normale.

"Chiar şi cu aceste rezultate pozitive, studiul nostru a evidenţia, cu certitudine, că există un risc mai mare de a dezvolta cancer de prostată în rândul bărbaţilor care fac exces în consumul de ceai negru sau verde", a concluzionat doctorul Kashi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 55 minute
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum o ora
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 2 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 49 minute
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Nicuşor Dan: Am început plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a fost începută plantarea celor aproape 100 de arbori tineri în zona Parcului Cişmigiu, în cadrul proiectului Coroană Verde pentru Regina Elisabeta.

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 3 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Ordinul de Malta neagă orice legătură cu Paul de România / Ce susținuse avocatul în instanță: „A fost umilit”

HotNews acum o ora
Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan Botezătorul de Ierusalim, de Rodos şi de Malta (Ordinul Cavalerilor de Malta) a declarat pentru publicaţia Times of Malta că Paul de România nu are nicio legătură cu ei, după ce avocatul aşa-numit

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum 4 ore
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°