Cristian Cioacă (foto), poliţistul acuzat de uciderea avocatei Elodia Ghinescu, şi-a schimbat locul de muncă. După ce joia trecută a revenit din concediu la Secţia 2, bărbatul a fost trimis în concediu medical pe o perioadă de trei zile, pentru „sindrom nervos depresiv”. Ieri s-a întors la muncă, dar a fost trimis în alt birou. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov a decis detaşarea ofiţerului într-un departament de la Poliţia Urbană, motivând că s-au înmulţit furturile din societăţile comerciale.
„Din cauza sporirii numărului de infracţiuni în dauna societăţilor comerciale de pe raza municipiului Braşov şi necesităţii sporirii acţiunilor de prevenire, soluţionare şi combatere din acest domeniu, din 15 octombrie 2007, inspectorul principal Cristian Cioacă se detaşează, pe o perioadă de 6 luni, de la Secţia 2 Poliţie Braşov la compartimentul Poliţiei urbane din cadrul municipiului Braşov. Ofiţerul îşi va desfăşura atribuţiunile conform fişei postului”, a declarat Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Poliţistul poate
fi întâlnit pe stradă
Naghi a justificat că „în acest compartiment lucrează un ofiţer şi un agent de poliţie şi s-a considerat necesar aducerea încă a unui ofiţer. Sunt destule societăţi comerciale în judeţul Braşov care au nevoie de această măsură”. Fişa postului impune şi muncă de teren, astfel că poliţistul Cioacă nu va sta doar în birou. Totuşi, Cioacă nu va avea pistolul asupra lui, întrucât măsura de ridicare a armei, impusă de Inspectoratul de Poliţie, a rămas valabilă. Poliţiştii speră ca Cioacă să nu aibă probleme cu cetăţenii, din cauza notorietăţii sale sumbre. „Noi considerăm că îşi poate duce la îndeplinire obligaţiile impuse de meseria de poliţist şi sperăm că aspectele vieţii sale private se vor clarifica”, a subliniat Naghi.
Încă nu s-a
dus la psiholog